George Marin
Continuăm să depănăm firul poveștii vieţii antrenorului emerit Emil Popa, așa cum el însuși ne-a descris-o, cu puţină vreme înainte de a părăsi această lume. Din păcate, multe amănunte legate de viaţa maestrului sau de performanţele realizate în competiţiile pugilistice vor rămâne pe veci nepovestite de cel care le-a trăit, care le-a înfăptuit. Nelăsându-ne să lămurim multe aspecte pentru a desăvârși povestea, firul curmat al vieţii maestrului ne pedepsește pentru lipsa de inspiraţie în a culege cât mai devreme nepreţuitele amintiri.
Ochind metode sovietice
Una dintre problemele pe care le-am avut de rezolvat la sala de box care se construia în spatele căminului Uzinei „1 Mai” era cea a corzilor. La noi, în România, se foloseau corzi din fire de cânepă împletite. Peste ele se înfășura un bandaj. Cu toate acestea, bandajul nu proteja boxerul atunci când, în timpul luptei,el ajungea cu spatele sprijinit de corzi. Maieul nu prea te apăra, așa că pe spatele boxerului apăreau zgârieturi și julituri. Unele se inflamau, altele ajungeau chiar răni, în funcție de cât de mult era el obligat să se frece de corzi. Era clar că soluția cu frânghia nu era cea potrivită, mai ales că aceste corzi se lăsau și mereu trebuia să le întinzi pentru a fi orizontale. Dar mi-am adus aminte de ceea ce am văzut la Moscova.
Participasem la antrenamentele lotului național care se pregătea pentru Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980. Numai că eu nu am mai plecat oficial, cu delegația boxerilor, la Olimpiadă. Nu mai contează cine a aprobat componența lotului, cum a aprobat, cine a decis, cum a decis. Însă, mi s-a oferit o posibilitate de a ajunge acolo. „Dacă vrei să mergi la Moscova, mergi pe banii tăi și acolo rezolvăm noi cu toate cele” – mi s-a spus. Ohooo, imediat am depus cerere pentru pașaport(*), am făcut toate formele necesare și am și întins-o. M-am urcat în trenul rusesc care avea vagoane de Moscova. Eram cu maestrul Ion Popa. Ajuns la Moscova, mi s-a aranjat cu acreditarea, așa că am văzut toate galele de box. Fiind zi de zi în sala unde se disputa competiția de box, mi-a atras atenția un detaliu. Am observat că toate corzile erau, netede și nici nu se lăsau. În pauzele dintre gala de după-amiază și cea de seară nu am văzut ca să vină cineva și să mai întindă corzile. Mă întrebam ce au făcut rușii să fie așa când noi trebuia chiar să înlocuim corzile din când în când de lăsate ce erau sau pentru că funia se mai deșira.
Într-una din aceste pauze, când era liniște și mai puțină lume în sală, aproape nimeni, m-am dus până la ring și am urcat treptele de la colț. Abia am urcat că am și auzit fluiere și strigăte „Miliția! Miliția!”. Că numele de „Miliție” de la ruși l-am primit. Pe vremuri, până la al doilea război mondial, la noi se chema „Poliție”, ca acum. În fine, alarmat de strigăte, am coborât repede din ring ca să nu iasă altă poveste. Cine știe la ce se gândeau cei de la pază că vreau să fac? Am coborât și m-am îndepărtat de ring, dar deja văzusem ce mă interesa. Soluția rușilor era destul de simplă. Era o șufă metalică băgată într-un furtun de cauciuc. Astfel spatele boxerului era protejat și corzile nu se mai lăsau, rămâneau tensionate tot timpul. Am aplicat metoda la ringul nostru.
*
(*) În perioada dintre 1947 și1989, pașaportul se păstra la sediul Miliției și era eliberat la cerere, după verificări. Se elibera dacă verificările corespundeau și cererea era aprobată. Documentul trebuia returnat la întoarcerea din călătorie. (n.a.)
