Ieri a fost ziua în care barourile din toată ţara au tras un semnal de alarmă în legătură cu problemele cu care se confruntă avocaţii. Pe cale de consecinţă, campania „O zi fără avocaţi” a însemnat, de exemplu, la Judecătoria Ploieşti, asigurarea apărării în cauzele urgente – Mandatul European de Arestare, luarea de măsuri preventive, respectiv prelungirea măsurilor preventive etc.
La instanţele de pe raza judeţului, în unele dintre cauzele civile au fost acordate alte termene de judecată, astfel încât justiţiabilii şi, până la urmă, procesele, să nu fie afectate de măsura luată de către avocaţi. Tot ieri, după cum se precizează într-un comunicat al Baroului Prahova, urma să se desfăşoare un colocviu în care să fie dezbătute problemele stringente ale avocaturii.