V. S.
Crucea Eroilor de pe Caraiman a fost sărbătorită, ieri, de sute de militari, jandarmi, dar și turiști și reprezentanți ai autorităților locale și județene care au venit pe platoul de lângă monument pentru a participa la ceremonialul militar și la cel religios organizate de Ministerul Apărării Naționale. Evenimentul de la Crucea Eroilor de pe Caraiman a fost dedicat împlinirii a 95 de ani de la inaugurarea monumentului și a 10 ani de la intrarea în Cartea Recordurilor drept cea mai înaltă cruce din lume situată pe un vârf montan.
În 2018, la monumentul care se afla într-o stare avansată de degradare, au început lucrările de reabilitare, după transferul acestuia de la Consiliul Local Bușteni la Ministerul Apărării Naționale. După trei ani, în care lucrările au fost efectuate doar câteva luni pe an, din cauza condițiilor meteorologice vitrege de la altitudinea de 2291 de metri, reabilitarea s-a încheiat. La data de 2 septembrie 2021, a fost convocată Comisia de recepție la finalizarea lucrărilor de restaurare, reabilitare şi conservare a Monumentului Eroilor – Crucea de pe Vârful Caraiman şi de amenajare a spaţiului expoziţional din cadrul acestuia.