F.T.
Potrivit unui comunicat al Muzeului Cinegetic Posada, instituția va participa, alături de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, la cea de-a treia ediție a evenimentului «Zilele Sf. Eustațiu – patronul vânătorilor români», care are loc în zilele de 16 și 17 septembrie, în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
«Pe parcursul celor două zile se organizează cel mai mare concurs de tras cu arcul dedicat femeilor vânător, dar și o expoziție canină. Copiii şi tinerii vor putea lua parte la activităţi specifice vânătorii, cum ar fi tirul cu arcul, simulator de tir de vânătoare cu arma, precum şi la activităţi conexe vânătorii din domeniul artistic, meşteşugăresc tradiţional şi gastronomic.
La ediția de anul trecut au fost prezenți peste 10.000 de vizitatori. Accesul este gratuit pe parcursul celor două zile”.