George Marin
România a câștigat meciul din seara de marți. A învins o echipă a kosovarilor care ni s-a părut a fi sub nivelul de agresivitate pe care l-a arătat în orezăria de la Priștina, de astă vară. Vorbim despre agresivitatea sportivă, nu despre cea fizică, prezentă pe terenul bucureștean prin loviturile de cot aplicate lui Screciu de jucătorul de care ne temeam cel mai mult, Muriqi, atacantul de la Mallorca. Rămași în zece, kosovarii au ținut cu dinții să nu primească gol, pe măsura trecerii timpului căutând să păstreze un rezultat de egalitate care îi ajuta precum frecția la un picior de lemn în lupta calificării, una dorită de ei și declarată la debutul acestor preliminarii. Totuși, ei au arătat că pot mușca, mai ales răniți fiind de golul primit. În același timp, tot ei ne-au arătat că apărarea noastră mai are momente în care se clatină.
Victoria echipei României a fost meritată, însă, global, nu a convins că echipa are forță. În continuare pândim momente potrivite nouă, cu destul de rare tușe de acțiuni în viteză, în special spre finalul meciurilor, atunci când puterile adversarilor mai scad. Ne întrebăm cum ar fi putut curge jocul dacă nu s-ar fi întâmplat eliminarea lui Muriqi. Să se fi păstrat acel joc de șah din debutul meciului, acea ținere reciprocă sub observație, cu zvâcniri atunci când s-ar fi oferit o „fereastră” în apărarea adversă? Poate că această tactică prudentă este cea mai potrivită pentru noi, mai ales împotriva unui adversar de aceeași valoare sau mai înaltă. Asta mai arată câte ceva și despre calitatea alor noștri. În traducere liberă, să nu le cerem mai mult decât pot ei să ducă.
Victoria împotriva kosovarilor a stat pe muchie de cuțit mult timp. Ne-a fost destul de greu să marcăm primul gol, chiar și în superioritate numerică. Am strâns din dinți la două-trei faze ale adversarilor în intervalul dintre cele două goluri. Dar, mai rău decât atât, însăși întreaga campanie a fost amenințată de acei spectatori îmbrăcați în negru, care singuri își spun suporteri. Prin manifestările lor, al căror bogat și nefast istoric nu îl mai amintim, ei au fost pe cale să ucidă nu numai lupta echipei noastre, bună sau rea, așa cum este ea, ci și speranțele a milioane de oameni. Cei ce își spun „Uniți sub Tricolor” au ajuns să fie urâți sub drapelul tricolor pe care îl flutură. Urâți de toată suflarea românească. Dovada că așa este o reprezintă huiduielile primite de acest grup de la restul stadionului la orice încercare de scandare, chiar și a numelui țării noastre, după penibilul și iresponsabilul moment care a dus la suspendarea jocului timp de aproape o oră. Un moment iresponsabil, atenție!, anunțat în prealabil. Ce măsuri s-au luat? Unde sunt camerele de luat vederi din stadion? De ce nu pot fi prompt evacuați acești turbulenți de profesie, așa cum poliția kosovară a făcut la Priștina? De ce nu pot fi ei identificați și interziși pe stadion? De ce autoritățile au stat cu mâinile în sân înainte de partidă și au acționat abia după terminarea meciului, trecând și prin penibilul moment al unor parlamentări? Mai au doar să ne spună „Bine ați venit în țara în care legile sunt doar pentru proștii care ne pică în plasă!”.
