N. D.
Ploieștenii care vor să se adreseze celor de la Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești e bine să știe că societatea s-a mutat și acum își desfășoară activitatea în alt spațiu, foarte aproape de fostul sediu, mai exact în imobilul fostului Tribunal din strada Văleni nr.44 (lângă fostul sediu BCR). ”Menționăm că distribuția compartimentelor societății este următoarea, cu mențiunea că aceasta poate suferi modificări ulterioare: la parter – Registratura, Casieria; la etajul 1 – Director General și Secretariat, Director Adjunct; Serviciile Achiziții, Aprovizionare, Urmărire Contracte; SSM, SU, Mediu; Pază, Management și Control Intern Managerial; Prețuri, Devize; la etajul 2 – Director Economic; Serviciile Financiar-Contabilitate; Juridic-Contencios și Resurse Umane; Spații Verzi; Informatică; Parcări Blocări. Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice/Clienți se află la etajul 1, ultima ușă pe partea stânga”, au precizat reprezentanții SGU Ploiești, care au ținut să mai menționeze faptul că legăturile telefonice nu au fost refăcute în totalitate, din acest motiv ploieștenii fiind rugați să transmită petițiile în format electronic, pe adresa de email a societății: secretariat@sguploiesti.ro. De asemenea, odată cu această mutare a sediului SGU Ploiești, s-a mai anunțat și că Serviciul Administrare Cimitire își desfășoară activitatea, în momentul de față, în incinta Cimitirului Viișoara, din str. Constantin Brezeanu nr. 14 (telefon 0751.415.002). Programul audiențelor pentru Serviciul Administrare Cimitire se va derula în intervalul 9.00-12.00, în fiecare zi de marți, iar solicitările pentru obținerea locurilor de înhumare se vor depune, în continuare, la Registratura SGU, din str. Văleni nr.44, la parter.