Poliţiştii prahoveni au acţionat, timp de trei zile ( 8-10 septembrie a.c.), pe două paliere: prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri, precum şi pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
În primul caz, potrivit IPJ Prahova, “ în cadrul acţíunii au fost informaţi cetăţenii cu privire la consecinţele consumului de droguri, dar au fost aplicate şi 160 de sancţiuni contravenţionale pentru diverse abateri, valoarea acestora ridicându-se la aproape 80.000 de lei”. Pe linie de circulaţie, «scopul acţiunilor – spune tot poliţia prahoveană într-un comunicat – au fost controlate 1.600 de vehicule, fiind testați 700 de șoferi cu aparatul etilotest și 25 șoferi cu aparatul drugtest.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind reținute 29 de permise de conducere și 20 certificate de înmatriculare».