Sfântul Autonom a fost episcop în Italia. În timpul prigoanelor lui Diocleţian, Sfântul Autonom a părăsit Italia, stabilindu-se în Bitinia (Asia Mică), în localitatea Soreus, aducând aici mulţi păgâni la credinţa creștină. Sfântul Mucenic Autonom a ridicat pentru comunitate o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail. Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care acesta se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră.
Unii dintre păgâni, cuprinși fiind de invidie și ură, au venit la Soreus, au năvălit în Bierica Sfântului Arhanghel Mihail în timpul slujirii Sfintei Liturghii și l-au ucis pe Sfântul Autonom în altar și alături de el mulţi alţi creștini care se aflau în biserică.
Diaconiţa Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o grămadă de dărâmături îngropându-le. La două sute de ani după mucenicia lui, Sfântul Autonom s-a arătat unuia pe nume loan. Acesta a săpat și a aflat moaștele Sfântului Mucenic Autonom cu totul întregi și neputrezite. Pe acel loc a fost reconstruită apoi biserica închinată Sfântului Ierarh Mucenic Autonom.