Bogdan Chitic

Baschetbaliştii de la CSM Ploieşti au făcut, duminică seară, un nou pas important către turneul de promovare în Liga Naţională. Victoria cu Ştiinţa Bucureşti, scor 81-73, coroborată cu rezultatele înregistrate în celelalte două partide au făcut ca formaţia antrenată de Eugen Ilie să avanseze o treaptă în clasament şi să se situeze, în acest moment, pe poziţia secundă, la egalitate de puncte cu liderul Politehnica Iaşi. În ultimele trei partide ale „semifinalelor”, CSM Ploieşti va juca în deplasare cu Timba Timişoara (17 aprilie) şi pe teren propriu cu BCM Olimpic Baia Mare (24 aprilie) şi Politehnica Iaşi (15 mai).
Liga I, faza semifinală, etapa a VII-a: Timba Timişoara – BCM Olimpic Baia Mare 72-56, Politehnica Iaşi – CS Cuza Sport Brăila 81-67, CSM Ploieşti – Ştiinţa Bucureşti 81-73

Clasament
1. Politehnica Iaşi (5-2) – 12 puncte
2. CSM Ploieşti (5-2) – 12 puncte
3. Timba Timişoara (4-3) – 11 puncte
4. BCM Olimpic Baia Mare (4-3) – 11 puncte
5. Ştiinţa Bucureşti (3-4) – 10 puncte
6. CS Cuza Sport Brăila (0-7) – 7 puncte
Etapa viitoare (17 aprilie): Timba Timişoara – CSM Ploieşti, BCM Olimpic Baia Mare – CS Cuza Sport Brăila, Ştiinţa Bucureşti – Politehnica Iaşi

Doi foști campioni cu Asesoft au cucerit Cupa României

Bosniacul Filip Adamovic (27 ani – foto) și sârbul Ivan Zigeranovic (31 ani), foști campioni cu CSU Asesoft Ploiești, în 2014 și, respectiv, 2015, au cucerit, luni seară, Cupa României alături de U-BT Cluj Napoca. Cu cei doi jucători în zi de grație, conlucrând pentru 37 de puncte, formația antrenată de Marcel Țenter s-a impus, în ultimul act, cu 82-75, în fața celor de la CSM Oradea, nimeni alta decât gazda turneului final din Sala „Antonio Alexe”. Adamovic a fost desemnat, de altfel, și MVP-ul întrecerii la care au mai luat parte Dinamo București și BC Mureș.
Duminică, în prima zi a turneului final, U-BT Cluj Napoca s-a impus la mare luptă, scor 73-67, în fața lui BC Mureș, în vreme ce gazdele de la CSM Oradea au trecut de surpriza întrecerii, Dinamo București, cu scorul de 88-71.