Pe de altă parte, locurile de veci sunt o raritate la Ploiești

Violeta Stoica

Autoritățile locale din municipiul Câmpina au lansat din nou licitația pentru construirea unui cimitir cu peste 4400 de locuri de veci, o investiție a cărei valoare a fost estimată la circa 2,5 milioane de lei.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, care au fost aprobați în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Câmpina în luna februarie, durata de execuție a lucrărilor de realizare a unui nou cimitir municipal – denumit “Lumina” – ar trebui să dureze circa 36 de luni, ansamblul urmând să fie compus din parcele de înhumare, parcare exterioară, alei pietonale asfaltate, capelă, împrejumuire, dar și… vestiare cu dușuri.
Cimitirul ar urma să apară pe un teren arabil, cu o suprafață de 25.512 metri pătrați, iar conform devizului general al cheltuielilor necesare realizării obiectivului respectiv, costurile cele mai mari ar fi la realizarea corpului administrativ (circa 213.000 de euro), capelei (circa 100.000 de euro), instalațiilor exterioare (aproximativ 100.000 de euro), sistematizării și aleilor (96.000 de euro), dar și pentru vestiarele cu duș (circa 47.000 de euro) și, respectiv, pentru corpul de la poarta cimitirului (38.000 de euro), toate sumele menționate incluzând și TVA.
La Ploiești, autoritățile locale se chinuie de un an și jumătate să pună în aplicare o hotărâre de consiliu local prin care s-a aprobat extinderea cu 3,2 hectare a singurului cimitir care poate fi extins din municipiul reședință de județ. Din toamna lui 2014, nu s-a realizat nimic, fiind nevoie – între timp – ca SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești (care administrează cimitirele din oraș) să apeleze la soluții de criză pentru a asigura locuri de veci pentru ploieștenii care au trecut în lumea de dincolo.