CSO Plopeni – CS Blejoi 1-0 (0-0)
Stadion: ”Gheorghe Șilaev”, Plopeni. A marcat: M. Bălan (48)/-.
CSO: Marinică – Trică (cpt), Lungu, V. Sandu, Chejnoiu – O. Gheorghe, M. Bălan, Copilu, A. Radu – F. Dumitrache (82 Paraschivoiu), C. Vlad. Antrenori: Daniel Dumitrache, Marius Voicilă.
CS: Ad. Gheorghe – Stoica, D. Badea, Filip, Stanca – Ir. Dumitru (cpt), Enciu (71 Fl. Badea) – Ruptureanu (76 V. Badea), Cr. Vasile (52 Prodan), Dr. Gheorghe – M. Ivan (81 I. Ionița). Antrenori: Răzvan Vlad, Emil Coșieru.
Avertismente: A. Radu (14), Trică (68)/Dr. Gheorghe (16), Ruptureanu (75).
Arbitri: Ovidiu Oprea (Ploiești) – Valentin Dumitru (Gherghița) și Cătălin Popovici (Ploiești). Observator: Mihail Ionescu (Ploiești).
Jucătorul meciului: Marian Bălan (CSO Plopeni).

Partida dintre CSO Plopeni și CS Blejoi nu s-a ridicat la statutul de derbi, jocul fiind unul cu puține ocazii de gol. De altfel, în repriza secundă, cele două combatante au reușit contraperformanța să trimită doar un singur șut pe spațiul porții, acela fiind reușit de marcatorul singurului gol al întâlnirii, Marian Bălan, în minutul 48. Până atunci și după reușita din debutul reprizei secunde, CSO Plopeni și CS Blejoi au fost zgârcite cu fotbalul, deși în tribune au luat loc aproximativ 300 de spectatori. Mai întâi, oaspetele Cr. Vasile a încercat vigilența lui Marinică printr-un șut de la 25 de metri (7), pentru ca localnicul Fl. Dumitrache să-l remarce pe Ad. Gheorghe cu un șut din unghi (35). În finalul primei reprize, portarul gazdelor Marinică a ieșit greșit pe o centrare, dar eroarea acestuia nu a fost fructificată de Cr. Vasile, acesta fiind blocat în momentul șutului de un apărător advers.
Așa cum afirmam anterior, jocul a scăzut în intensitate după gol, plopenarii mulțumindu-se să se apare și să contraatace, în timp ce oaspeții au pedalat în gol după egalare, cel puțin, iar în cele din urmă au pierdut toate cele trei puncte puse în joc și, implicit, s-au redus șansele la fotoliul de lider. A fost un meci modest, în care arbitrajul brigăzii conduse de Ovidiu Oprea a fost cu mult peste ceea ce s-a întâmplat pe teren. Acest rezultat a avantajat ocupanta locului întâi, CS Păulești, care după etapa de la finele săptămânii trecute și-a mărit ecartul în fața contracandidatelor.