Compania farmaceutică germană Bayer a anunţat că o terapie experimentală cu celule stem dezvoltată de filiala sa din Statele Unite, BlueRock, a demonstrat semne de atenuare a simptomelor bolii Parkinson, într-un studiu preliminar la care au participat 12 pacienţi, a transmis Agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Într-o scurtă informare din luna iunie, Bayer anunţase reuşita studiului preliminar, precizând că aceasta reprezintă o premieră pentru o terapie cu celule stem pentru boala Parkinson. Compania nu a oferit însă mai multe detalii la acel moment, păstrându-le pentru o conferinţă medicală. Într-un comunicat publicat luni, compania a anunţat că la un an după tratament, cei şapte participanţi cărora li s-a administrat o doză mare au prezentat, în medie, o perioadă mai lungă cu 2,16 ore pe zi de simptome bine ţinute sub control. De asemenea, perioada de agravare a simptomelor a fost cu 1,91 ore pe zi mai scurtă. Cei cinci participanţi cărora li s-a administrat o doză mai mică au prezentat, în medie, o perioadă mai lungă cu 0,72 ore pe zi de simptome bine controlate. În cazul lor, perioada de agravare a simptomelor a fost cu 0,75 ore pe zi mai scurtă. Tratamentul a fost bine tolerat, fără probleme majore de siguranţă.