Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, în cazul în care „manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri”, potrivit Hotnews.
El a precizat că o astfel de testare s-ar face doar cu acordul părinţilor.
Ministrul de Interne a făcut aceste declarații luni seară, când a prezentat concluziile Corpului de control în cazul accidentului de la 2 Mai, unde un băiat de 19 ani, care conducea drogat, a ucis cu mașina doi tineri. El a vorbit despre măsuri de prevenire a consumului de droguri în şcoli, care să fie incluse în „Planul Naţional de Acţiune pentru siguranţă şcolară, 2023-2024”, plan care există, spunând că a stabilit o întâlnire cu reprezentanții mai multor ministere, între care Educație, Sănătate, Muncă.
„Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenţei şi bulling-ului în şcoli. Ca element de noutate, intenţionăm să constituim grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, formate din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţii de părinţi şi elevi”, a declarat el.
În acest contest, ministrul de Interne a vorbit despre analizarea posibilității „testării antidrog a elevilor de către personal medical calificat ce deserveşte unitatea de învăţământ, în situaţia în care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri, cu acordul părinţilor”.