Preşedintele USR, Cătălin Drulă, anunţă că partidul pe care îl conduce va iniţia o moţiune de cenzură dacă premierul Marcel Ciolacu îşi va asuma răspunderea „pe creşterea taxelor”, anunță Agerpres.
Potrivit lui Drulă, USR nu se va alia cu AUR în acest demers.”De aproape trei luni, Marcel Ciolacu este premierul vorbelor. Anunţă acţiuni spectaculoase, doar pe vorbe. Dacă avea curaj să desfiinţeze sinecurile şi să oprească risipa o făcea până acum, dar nu are. Presiunea din partea clientelei de partid e prea mare. A anunţat sesiunea extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, dar nu a făcut-o pentru că nu îndrăzneşte să supere privilegiaţii”, a declarat Drulă, potrivit unui comunicat transmis de USR. El a informat că moţiunea „va reuni toate forţele democratice din Parlament, fără implicarea partidului extremist AUR”. „Vom face evident tot ce ţine de noi să ne opunem creşterilor abuzive de taxe. Dacă va exista această asumare de răspundere, vom chema alături de noi toate forţele democratice din Parlament pentru o moţiune de cenzură. USR nu se va alia cu AUR pentru o moţiune de cenzură”, a adăugat Cătălin Drulă.
De precizat și că Alianţa pentru Unirea Românilor a anunțat că va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu imediat după începerea sesiunii parlamentare. „Acţiunea AUR are drept scop oprirea politicii antinaţionale promovată de coaliţia PSD-PNL şi eliminarea actelor normative promovate de guvernele conduse de Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu prin care sunt ameninţate cu falimentul mii de companii româneşti din construcţii şi agricultură”, se arată într-un comunicat transmis de AUR.
De asemenea, și Partidul REPER susţine că Guvernul ‚’trebuie trimis acasă urgent prin moţiune de cenzură’’, dacă îşi asumă răspunderea în Parlament pe pachetul fiscal. Potrivit unui comunicat remis de această formațiune politică, anunţul lui Marcel Ciolacu prin care vrea să îşi asume răspunderea pe pachetul fiscal trebuie să mobilizeze toată opoziţia democratică pentru a trimite acasă „guvernarea falimentară PSD-PNL”. Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii, a declarat, joia trecută, premierul Marcel Ciolacu.