Lucian Avramescu
(14 august 1948 – 12 decembrie 2021)
femeia este singurul lucru care contează
și afirm asta știind că destui
vor strâmba din nas…
pielea ei știe toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de ţărână,
înţeleg constelaţiile, raiul și iadul,
bucuria și nefericirea;
mersul pe jos prin mine însumi
îmi face din ce în ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui său
care face să pălească marile catedrale ale lumii –
San Pietro, Domul din Milano…
femeia este singurul lucru care contează
cu trupul ei în braţe
poţi traversa un ocean
chiar dacă nu știi să înoţi
decât în apele ochilor ei
fără femeie
limuzina noastră este o căruţă hodorogită
contul la bancă scade chiar dacă este în creștere
prietenii sunt
plini de pojarul trădării,
în vinul scump mișcă mormolocii
o ai
îţi cântă privighetoarea în coșul pieptului
te îmbraci în haine de pușcărie fericit
cum ai pleca la nuntă,
faci inventarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar dacă-ţi fluieră vântul prin găicile sociale:
te calcă trenul
și o șoaptă dacă ţi-a rămas întreagă
parcurgi literele numelui ei
gata să urzești planuri de viitor
când de aproape te pândește o morgă de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi înlocuit decât de sinele său
pielea ei știe toate graiurile
fericirii universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi învingem crizele mondiale,
iată de ce cred că
știinţa ei
de-a ne face fericiţi sau nefericiţi
îi dă dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletești
femeia domnilor – pentru a nu vă plictisi –
femeia cu pielea ei
care ne învaţă alfabetul orbilor,
cu mereu întoarsele cești ale sânilor
în care noi nu ghicim niciodată, nimic,
femeia
cu toată argintăria surâsului său
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care contează
domnilor
