Eșalonul de elită al fotbalului județean s-a ”pus în mișcare” cu o etapă care a confirmat, din start, cam care sunt ”ierarhiile” la acest nivel. Cu un meci (cel de la Băicoi), listat la casele importante de pariuri online (!!!), cu destule noutăți (doar este an electoral…) sezonul 2023-2024 nu a oferit, la prima impresie, vreo surpriză, toate meciurile respectând ”calculele hârtiei”. CSO Băicoi, CSO Teleajenul Văleni, Petrolul 95, CS Cornu, CS Câmpina și CSO Boldești (care vor fi, … 99 % , și primele șase clasate la finalul sezonului, doar ”ordinea” fiind cea care nu poate fi încă anticipată) s-au impus fără mari emoții.
Se inaugurează ­stadionul din Văleni
Deja runda a doua propune un prim derbi de ”care pe care”- jocul dintre CSO Văleni și CS Cornu, meci care se vrea a se disputa pe stadionul din Vălenii de Munte! După investiții masive în capitolul infrastructură, chiar dacă arena nu este gata ”100%”, totuși se fac eforturi pentru ca meciul derbi al etapei să se joace pe noul stadion, elevii lui Iulius Mărgărit urmând să revină după aproape doi ani pe Stadionul ”Orășenesc”.

Partidele rundei I s-au încheiat cu următoarele rezultate:
Petrolul 95 Ploiești – Unirea Urlați 3-0
CS Cornu – Petrosport Ploiești 4-0
CSO Băicoi – CSO Comarnic 4-1
CS Câmpina – CS Brazi 6-0
AFC Brebu – CS Vărbilău 2-1
CS Mănești – Avântul Măneciu 3-1
Unirea Cocorăștii Colț – CSO Boldești 1-4
Triumf Poiana (Progresul Drăgănești) – CSC Berceni 4-1
FC Bănești – Teleajen Văleni 0-4

Etapa viitoare, 26-27 august
CSO Boldești – Progresul Drăgănești
Teleajen Văleni – CS Cornu
Petrosport Ploiești – CS Mănești
Unirea Urlați – Unirea Cocorăștii Colț
CS Brazi – FC Bănești
Avântul Măneciu – Petrolul 95 Ploiești
CSO Comarnic – AFC Brebu
CSC Berceni – CSO Băicoi