George Marin
A nu prezenta o echipă completă (13 categorii de greutate) la o competiție organizată în țara ta reprezintă o greșeală pe care, din fericire, Federația Română de Box nu a comis-o. Odată îndeplinit capitolul numeric, trebuie să vedem ce facem cu partea calitativă. Avem sau nu reprezentanți sau reprezentante care să poată urca treptele ringului cu demnitatea sportivului care merită acest lucru? Când vorbim despre merit nu ne gândim la procesul de selecție – unul dificil în România din cauza numărului din ce în ce mai mic de sportivi – ci la calitățile etalate pe ring. În cazul fetelor, situația este ceva mai complexă, chiar și la aceste competiții cu caracter european. Este greu de prevăzut numărul de competitoare, mai ales la categoriile mari. Așa s-a întâmplat și la recent încheiata competiție, unde la categoriile 75, 80 și +80 de kilograme au fost înscrise 4, 4 și, respectiv, 5 participante. Reprezentantele României au „picat direct pe medalie”, având asigurată cel puțin una de bronz. Este cazul Angelei Tatu (75 kg.), Mariei Bodeștean (80 kg.), Denisei Manu (+80 kg) și al Emanuelei Smarandache (70 kg), ultima fiind singura exceptată de turul sferturilor de finală la categoria ei. Dintre toate, doar Manu a promovat în finală, fiind învinsă fără drept de apel, încă din primul rund, de turcoaica Havvanur Kethuda. Celelalte trei fete pomenite au părăsit competiția după primul meci, rămânând cu medaliile de bronz, dar trebuie recunoscut faptul că nici prestația din ring nu a dat dreptul la aspirații mai mari, lacunele din exprimarea deficitară din punct de vedere tehnic fiind hotărâtoare și, din păcate, uneori jenante.
Cu totul a stat situația la categoriile mici, acolo unde, în baza unor anterioare rezultate înregistrate în turnee internaționale, îndrăzneam să sperăm la un titlu continental. Speranțele noastre personale se îndreptau către Rebecca Müller (50 kg.), Rocio Trigos-Bucur (54 kg.) și Amalia Țugui (63 kg.). Ultima dintre ele, Țugui, s-a oprit în semifinală fiind învinsă de ucraineanca Victoria Zaharciuc, care a și câștigat finala și, implicit, titlul. Româno-spanioloaica Trigos-Bucur a ajuns în finală după două victorii clare, dar ucraineana Maria Mandziuk s-a arătat superioară. De altfel, echipa feminină a Ucrainei s-a dovedit a fi cea mai puternică. Müller a fost cel mai aproape de cucerirea titlului continental. Beneficiind și de o tragere la sorți oarecum favorabilă – vizionarea meciurilor a arătat că partea cealaltă de tablou a conținut multe sportive valoroase – timișoreanca a trecut tururile până în finală fără prea mari emoții, dar, prin boxul etalat pe ring, dându-ne speranțe pentru un succes. Asta deși urma să lupte pentru titlu cu englezoaica Holli-Rose Haskins, reprezentanta unei echipe care a arătat un omogen stil de box. Reprezentanta noastră a făcut un meci curajos, a fost bine orientată tactic de la colț și, în opinia noastră, după un ultim rund excelent, ar fi meritat victoria. Din păcate, cei cinci arbitri-judecători au avut părerile împărțite, trei convergând către englezoaică.
Alte trei fete au obținut medaliile de bronz prin calificarea în semifinală, lăsând impresia clară că aceasta a fost limita lor maximă la competiție: Silvia Meltzer (46 kg.), Mirela Cojocaru (57 kg.) și Eliza Șopterean (66 kg.). În aceeași categorie o putem încadra și pe Natalia Semeniuc (52 kg.), care a trecut un tur, ajungând în sferturile de finală. Dezamăgiri au reprezentat Federica Ceravolo (48 kg.) și Carla Grancea (60 kg.), nu numai pentru că au pierdut din primul tur, ci prin evoluțiile lor.
Concluzionând, 10 medalii din 13 reprezintă un succes, dar rămânem cu neîmplinirea obținerii unui titlu de care am fost atât de aproape, ca să nu spunem că ne-a fost refuzat.
