În lumea modei există o mulţime de mituri. Este foarte greu să îţi dai seama ce este posibil şi ce nu când vine vorba de acest domeniu, deoarece creativitatea şi inovaţia stau la baza întregii industrii. Orice doamnă sau domnişoară îşi doreşte o garderobă completă, care să o ajute să arate impecabil zi de zi, indiferent de eveniment. Din păcate, foarte mulţi oameni consideră că o garderobă completă reprezintă un vis pe care doar starurile şi-l pot îndeplini. În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa.
Iată cele mai comune mituri despre alcătuirea unei garderoba complete, dar şi realităţile acestui aspect:
MIT: Toate hainele frumoase sunt scumpe
Foarte multe persoane cred că preţul este cel care dictează frumuseţea hainelor. Foarte multe vedete şi persoane publice promovează brand-uri de renume şi designeri de top, iar creaţiile acestora pot ajunge să coste şi zeci de mii de dolari.
Asta nu înseamnă că nu există piese vestimentare frumoase, de calitate şi accesibile şi în alte locuri. Din fericire, în ziua de astăzi, există din ce în ce mai multe canale media prin care brand-urile mai mici sau designerii la început de drum se pot promova, de la Instagram la TikTok.
REALITATE: Poţi găsi piese frumoase şi de calitate la preţuri avantajoase
Există sute, mii de locuri în care poţi găsi piese vestimentare frumoase, de calitate, fără să cheltui sume mari de bani. Cea mai accesibilă variantă o reprezintă magazinele Second Hand. În ultimii ani, acestea au devenit din ce în ce mai populare, mai ales că lumea înţelege cât de important este că zona fashion să devină sustenabila. Hainele se pot recicla într-o mulţime de feluri, iar magazinele SH sunt un super exemplu.
Mai apoi, există o mulţime de branduri mici, magazine de tip outlet sau magazine fast fashion care oferă piese vestimentare cool la preţuri super accesibile.
MIT: Ai nevoie de sute de piese vestimentare pentru o garderobă completă
În trecut, o garderobă completă însemna un dressing imens, ca-n filme, cu zeci de rafturi şi sute, chiar mii de piese vestimentare. Ba mai mult, foarte multe doamne şi domnişoare evita în continuare să poarte aceeaşi rochie de două ori într-o lună sau într-un anotimp.
Vestea bună este ca o garderobă completă nu este despre câte piese vestimentare deţii, ci despre cât de bine îţi compui ţinutele şi cât de bine ţi se potrivesc hainele.
REALITATE: Poţi avea un stil impecabil şi cu 20 sau 30 de piese
Poţi să te îmbraci fără cusur şi cu o garderobă capsula. Cu doar 20 sau 30 de piese poţi să arăţi mereu impecabil, însă este foarte important să alegi materiale de calitate, croiuri care te reprezintă şi haine adecvate stilului tău de viaţă.
De asemenea, nu ai nevoie nici de o mulţime de pantofi pentru un dressing complet. Pentru iarnă poţi alege o pereche de bocanci, una de ghete impermeabile şi una de cizme înalte. Pentru vara papucii, slapii de damă sau sandalele reprezintă super alegeri. Dacă îţi doreşti încălţăminte sport pentru vara poţi opta şi pentru o pereche de espadrile de damă.
Espadrilele de damă se asortează cu o mulţime de piese, de la rochii şi fuste şi până la pantaloni scurţi. Este important să alegi espadrile de dama din materiale de calitate şi cu talpa comodă.
Fie că este vorba de espadrile de damă, cizme, bocanci sau haine, atunci când îţi creezi o garderobă capsula, acorda mare atenţie culorilor. Acestea trebuie să se potrivească între ele, dar şi să fie în armonie cu stilul tău personal.
MIT: O garderobă nu poate fi impecabilă fără piese de la branduri de renume
O garderobă fără cusur nu trebuie neapărat să fie ruptă din filme. Dimpotrivă, ceea ce vezi în filme, seriale, reviste sau pe reţelele sociale poate fi de multe ori exagerat. La urma urmei, la ce te ajută să ai o garderobă cu sute de piese, dacă nu apuci niciodată să le porţi pe toate? Hainele nu trebuie să fie piese de decor în garderoba, ci trebuie să îşi deservească scopul. De aceea, când te gândeşti la o garderobă completă, nu asocia asta cu piese de brand, ci mai degrabă cu piese potrivite persoanei care va îmbraca hainele.
REALITATE: Un stil impecabil înseamnă haine îngrijite şi potrivite nevoilor tale
Un stil vestimentar impecabil înseamnă haine mereu curate, călcate şi îngrijire. Mai înseamnă şi haine care ţi se potrivesc, în care te simţi confortabil şi care îţi reprezintă personalitatea. De asemenea, persoanele cu un stil vestimentar de invidiat se îmbraca mereu adecvat anotimpului şi temperaturii de afară, dar şi adecvat locaţiei şi ocaziei.
Să ai un dressing complet, cu haine care să îţi permită să creezi ţinute de vis, nu trebuie să fie o utopie. Poţi avea garderoba mult visată fără să cheltui o avere, însă este important să alegi haine care se potrivesc stilului tău de viaţă.