George Marin
Continuăm să depănăm firul poveștii vieţii antrenorului emerit Emil Popa, așa cum el însuși ne-a descris-o, cu puţină vreme înainte de a părăsi această lume. Din păcate, multe amănunte legate de viaţa maestrului sau de performanţele realizate în competiţiile pugilistice vor rămâne pe veci nepovestite de cel care le-a trăit, care le-a înfăptuit. Nelăsându-ne să lămurim multe aspecte pentru a desăvârși povestea, firul curma
Răsare soarele
M-a mai privit directorul Uzinei „1 Mai” încă o dată – mie mi s-a părut că a fost o privire cam lungă – și a dus mâna la telefonul din fața lui, un aparat cu vreo trei sau patru butoane. A apăsat un buton și l-a chemat pe președintele clubului sportiv al uzinei. Era un băiat mai tânăr, nu îmi amintesc numele lui, fost muncitor în uzină, care acum se ocupa de tot ceea ce însemna activitate sportivă. Nu era Marcel Matache. Era și el implicat în sportul din uzină, dar încă nu devenise președintele clubului „Prahova”. „Îți place boxul?” – l-a chestionat de-a dreptul directorul general pe președintele clubului. „Îmi place, tovarășe director” – a venit prompt răspunsul. De regulă, nu contrazici directorul. Dar, ulterior s-a dovedit că președintelui clubului sportiv chiar îi plăcea boxul. „Am hotărât să înființăm o secție de box”. „Facem secție de box, tovarășe director, cum să nu?”.
Odată stabilită îmbogățirea clubului sportiv cu o nouă secție, directorul s-a întors către mine: „Tovarășe Popa, pe dumneata unde să te angajăm?”. „La serviciul Personal, tovarășe director, să lucrez ceea ce știu să fac”. Directorul apasă iar pe buton și cere să vină șeful serviciului Personal. Apare, surpriză pentru mine, tocmai Mihai Moraru, arbitru de fotbal de Divizia A în acea vreme. Ne cunoșteam de la ședințele săptămânale, de lunea, de la UCEFS, la care trebuia să participe toți cei care activau în sport, antrenori și arbitri. Și Moraru a fost un pic surprins: „Emile, ce-i cu tine aici?”. I-am explicat pe scurt: „Uite așa, așa, așa …”.„Aaa, vă cunoașteți” – a intervenit directorul. Și a continuat către Moraru: „Vezi că vrea să lucreze la tine, la serviciul Personal”. S-a uitat Moraru la mine și îmi spune: „Emile, te angajez la Turnătorie. Acolo se câștigă foarte bine”. I-am tăiat-o scurt: „Eu vreau să lucrez la Personal”. „Bine…” – a venit răspunsul lui Moraru, contrariat de faptul că refuzam un salariu mare, cu sporuri, cu acord global, cu multe avantaje.
Între timp, directorul i-a chemat și pe secretarul organizației de partid (n.a. – este vorba de Partidul Comunist Român, unicul partid legal în epocă – precizare pentru cititorii mai tineri) și pe președintele organizație sindicale (n.a. – și aceasta unica legală în acele timpuri), oameni cu greutate în epocă, pe care i-a pus în temă cu hotărârea pe care a luat-o. Iar mie mi s-a adresat: „Ai mână liberă să faci ceea ce trebuie. Dar dacă se întâmplă ceva ce nu trebuie să se întâmple, închid tot!”.
UCEFS (Uniunea Consiliilor pentru Educație Fizică și Sport) era, în acei ani, echivalentul DJTS (Direcția Județeană pentru Tineret și Sport) de astăzi. t al vieţii maestrului ne pedepsește pentru lipsa de inspiraţie în a culege cât mai devreme nepreţuitele amintiri.
