Nicoleta Dumitrescu

Din multitudinea de știri ale zilei de ieri, una, cu siguranță, a fost de departe cea mai de impact asupra prezentului și viitorului omenirii. Despre ce a fost vorba? Despre faptul că omenirea a consumat deja toate resursele naturale generate de planetă pe anul 2023, iar începând de ieri, la modul general, toată energia care va fi folosită, tot ceea ce se va mânca sau cumpăra din magazine, toate călătoriile care vor fi realizate vor fi în contul generațiilor viitoare!!!
Nu este un scenariu de film SF, ci este chiar realitatea scoasă în evidență de o organizație de nivel internațional care calculează, încă din anul 2006, pe baza unor algoritmi, ”Ziua Depăşirii”, tocmai pentru a marca momentul dintr-un an când cererea oamenilor pentru resursele naturale și serviciile ecosistemice depășesc capacitatea Pământului de a le regenera în același an. Mai exact, este vorba despre data în care consumul uman depășeșete resursele pe care planeta le poate produce în 365 de zile.
Conform informațiilor făcute publice, sunt câteva state ale lumii care deja și-au consumat resursele pe întregul an încă din această primăvară, pentru România menționându-se faptul că, în acest caz, trăiește pe …datorie, cum se spune, încă din data de 11 iunie a.c.!
Deși pare ireală o astfel de informație, sunt extrem de multe elementele care vin și întăresc veridicitatea ei, doar făcând o simplă analiză a realității de astăzi. Pentru că, așa cum se și vede de altfel, odată cu pașii înainte pe care omenirea i-a făcut au apărut, inerent, și efectele negative: consum mare de energie, inclusiv de alimente, apariția din ce în ce mai mare a cantităților de deșeuri. Ca să nu mai vorbim despre încălzirea globală, efectele ei negative venind anul acesta cu o nouă confirmare, și anume că luna iulie 2023 a fost cea mai caldă lună iulie din istorie, climatologii lansând avertismentul că trebuie să ne așteptăm, din păcate, inclusiv la alte noi recorduri de temperaturi mult mai ridicate decât cele înregistrate recent și care au făcut să se arboreze steagul de Cod roșu de căldură în multe state ale lumii. Și asta din cauza faptului că s-a vrut din ce în ce mai mult, fără să se mai țină cont că orice cerință în plus a acut și are, în continuare, mare impact asupra mediului.
Adevărul este că mulți pași înainte s-au făcut fără să se mai țină cont de ceea ce va urma, fiind un fel de… după noi potopul! Iar un exemplu concret îl reprezintă chiar alimentele, în goana după profit a unora fructele și legumele fiind ajutate să crească într-o zi cât într-un an, ca să nu mai vorbim despre faptul că, injectate cu tot felul de substanțe, unele dintre alimente rezistă la raft chiar și luni bune, deși, teoretic, sunt perisabile. De aici și explicația că nu au niciun gust ori zici că muști din cauciuc ori din plastic!
Oricum, hrana artificială nu mai este de mult timp o temă de laborator, în condițiile în care, în mari orașe ale lumii, în meniul restaurantelor au fost deja introduse și preparate din această categorie. Cert este că, în numele științei, lumea se mișcă în mod amețitor, fără să se mai țină cont că totul se face și în contul generațiilor viitoare!