Luiza Rădulescu Pintilie
Poate că la nicio altă vârstă nu se deschid porți mai frumoase către lumea care așteaptă să fie cunoscută și înțeleasă decât la vremea copilăriei și a tinereții înzestrate cu acel firesc neastâmpăr de a vedea și de a afla, cu entuziasmul și sinceritatea descoperirii, cu duioșia uimirii în fața fiecărui lucru deslușit și a fiecărei întrebări ce și-a găsit un răspuns! Mai ales când exact la vremea aceasta există îndrumători buni pe anevoiosul drum al cunoașterii, apropiați și dedicați în răbdarea de a deschide ferestre luminoase gândului și cărare bună pașilor făcuți într-un univers care are tot atâtea taine și necunoscute care merită descifrate câte și pericole și amăgiri de care trebuie învățați să se apere și să se îndepărteze cei aflați la începutul formării lor ca oameni trăitori în lume și între oameni. Iar când copiii și tinerii aceștia cresc și trăiesc în lumea satului – cumva încă închisă și strâmtorată în granițele ei, dincolo de care unii nici nu au trecut de prea multe ori sau poate chiar niciodată – rolul unor asemenea învățători într-ale școlii vieții – cum se spune – este cu atât mai important. Și îndrăznesc să adaug că nu e nici ușor și că devine chiar o lucrare sfântă asupra sufletelor și cugetelor lor tinere atunci când, lângă părinții de acasă, se adaugă, drept părinți sufletești, și slujitori ai sfintelor altare ori dintre aceia a căror îndatorire profesională e legată de lumina pe care cărțile dintr-o bibliotecă sătească, activitatea dintr-un cămin cultural sunt chemate să o răspândească.
De aceea mi se pare mai mult decât de apreciat faptul că, în săptămâna ce abia s-a încheiat (24-30 iulie), în Parohia Dumbrăvești a așezării cu același nume de pe Valea Slănicului, pentru aproape 30 de copii cu vârstele cuprinse între 3 și 14 ani a fost organizată o tabără de vară, prin strădania preotului Dragoș Ionuț Simion, căruia i s-au alăturat directorul Căminului Cultural, Simona-Georgiana Nițu și profesoara Ramona Bercea, deschizându-le împreună trainice porți de altar sufletesc și însoțindu-i, prin fiecare activitate desfășurată, pe un luminos urcuș spiritual și duhovnicesc.
Ateliere de pictură, de muzică, de creație, de comunicare și de cunoaștere, jocuri interactive, vizionarea unui film creștin-ortodox și pelerinaj la mănăstirile Zamfira și Sfântul “Antonie cel Mare“ din împrejurimi, evocări ale unor momente din istoria așezării lor și prezentarea unor dintre personalitățile care s-au ridicat de pe aceste locuri, momentele de rugăciune și de tălmăcire, pe înțelesul lor, a importanței rânduielii de a merge la biserică, emoția de a fi, alături de părinți sau de bunici, de oameni ai satului, la sfânta Liturghie- toate au fost înscrise în programul taberei și, cu siguranță, toate au avut acea scânteiere de lumină care să păstreze, pe mai departe, pentru copiii participanți, dorința cunoașterii, micile deprinderi de viață și de bun creștin, lecțiile acelea de viață pe care le înveți altfel fiindu-le părtaș decât din cărți. Și când scriu rândurile acestea sunt și mai convinsă că și satul acesta și oricare altul nu pot progresa decât deodată cu oamenii care trăiesc acolo, iar când copiii sunt cei în care se investesc asemenea bogății de spirit, de moralitate, de devenire, educația aceasta nu poate să fie decât cel mai limpede izvor de bine, de frumos, de adevăr. Poate că au fost copii care au văzut pentru prima data un foc de tabără precum cel care a încheiat ziua de duminică și tabăra de vară și, astfel, nu îl vor uita prea ușor. Dar eu am convingerea că, de fapt, tot acest program cultural, pastoral, educațional și de bucurie a petrecerii vacanței le-a deschis mintea și sufletul înspre valori care vor șlefui frumos neasemuitul diamant ce sălășluiește în fiecare copil.
Știu că există, de mai mulți ani, un program pe care Biserica Ortodoxă Română îl desfășoară în complementaritate cu sistemul educațional religios, intitulat „Hristos împărtășit copiilor”. Dar abia bucuria și emoția cu care tânărul preot Dragoș Simion mi-a vorbit, în puține cuvinte, despre copiii pe care i-a îndemnat să vină, îmbrăcați în costume populare, la liturghia de duminică săvărșită în sfântul lăcaș al satului Sfârleanca, unde unii dintre ei au fost creștinați, mi-a dezvăluit esența strădaniei de a-i apropia ocrotitor, ca un adevărat părinte sufletesc, pe ei, darurile lui Dumnezeu pentru familie, pentru biserică și pentru familia mare a așezării, nu numai de credință, ci de toate acele valori care să le fie de folos într-o viață trăită frumos și împlinit.
