George Marin

Primul român care a urcat în ring în galele de luni, Renato Nica, nu a avut probleme cu adversarul, afară de cele pe care și le-a creat el însuși în rundul secund. În prim rund, Nica nu a fost impresionat de alonja cipriotului și a strecurat câteva stângi de întâmpinare, având și o bună viteză de execuție. Totuși, trei dintre arbitrii-judecători l-au văzut câștigător al rundului pe cipriot. Probabil că, în pauză, Nica a aflat și a pornit un intens asalt, însă nu prea rațional, intrând oarecum în boxul cipriotului. Din fericire, stângile lui Nica au continuat să găsească figura adversarului, care a și fost numărat, meciul încheindu-se cu un rund în care cipriotul mai mult s-a tăvălit decât a boxat. Curios cum letonul Serghei Petrunin a văzut egalitate (28-28), preferându-l pe cipriot, ceea ce a dus la o decizie împărțită!
Mario Iofciu, care s-a pregătit o vreme la CSM Ploiești, a făcut un meci bun în fața unui adversar care a căutat să atace stând aproape permanent blocat pachet și înaintând cu pași mărunți. Apreciind bine distanța, cu un joc de picioare bun, Iofciu a zădărnicit majoritatea tentativele adversarului și a ripostat cu o varietate de lovituri, cel mai bine „mergând” stângile la figură și upercuturile la corp. Totuși, au existat momente în care Iofciu a lăsat impresia că bravează, încasând vreo două lovituri pe care nu ar fi trebuit să le primească. Asta, chiar și în rundul secund câștigat de o manieră mai mult decât convingătoare.
Grigorie a stăpânit meciul fără mari dificultăți. După două runduri în care a arătat că stăpânește tehnica eschivelor și a loviturilor pe revenire, Grigorie a boxat la final pentru păstrarea avantajului, reușind, totodată, să stopeze acțiunile pe care germanul a încercat să le inițieze.
Din păcate, Alexandru Magdalin a fost depășit clar, deși debutul de meci ne-a dat speranțe. Însă, de la jumătatea primului rund, israelianul și-a arătat colții, iar Magdalin s-a dovedit prea puțin inventiv în acțiunile sale de atac.
Rezultatele înregistrate luni de sportivii noștri:
Cat. 54 kg. M (18 participanți): Renato Nica b.p. (4-0, 1=) Spyros Veliios (Cipru)
Cat 57 kg. M (22 de participanți): Mario Ciprian Iofciu b.p. (5-0) Shon Shrago (Israel)
Cat. 60 kg. M (24 de participanți): Daniel Adrian Grigorie b.p. (5-0) Jason Andre Scäffer (Germania)
Cat. 63 kg. M (23 de participanți): Alexandru Magdalin p.p. (0-5) Mark Melster (Israel)