Liderii Coaliţiei de guvernare au agreat, într-o întâlnire care a avut loc la Palatul Victoria, propunerea venită din partea liderului PSD, premierul Marcel Ciolacu, privind desfiinţarea a 200.000 de posturi bugetare neocupate, au precizat surse oficiale pentru AGERPRES.
Totodată, potrivit unor surse politice liberale, coaliţia a agreat propunerea liderului PNL, Nicolae Ciucă, privind reducerea cheltuielilor în toate ministerele, urmând ca pe acest subiect specialiştii să vină cu propuneri concrete în cel mai scurt timp.
Aceleaşi surse au mai precizat că în cadrul şedinţei reprezentanţii coaliţiei au căzut de acord să înăsprească combaterea evaziunii fiscale şi creşterea colectării, la propunerea liberalilor.