Giorgiana Radu-Avramescu
Dragul meu, te caut în muzica ploii. De ceva vreme nu ți-am mai scris. Am tăcut. Tăcerile își au și ele rostul. Uneori sunt voite. Alteori generate de cotidian, de vremurile strâmbe, care ne depărtează de poezie. Mult timp am trăit zilnic cu și prin poezie. Astăzi, simt tot mai acut cum mă îndepărtez de ea, fără voie. Ceea ce trăiesc mă ține la distanță. Pentru poeme e nevoie de un anumit confort sufletesc, spiritual, un ambient emoțional altcum decât acela dirijat de rațional, de pragmatism. Nu știu încă să le îmbin, să le separ, ori să le aflu într-o armonie productivă.
Plouă la ceasul la care îți scriu. Mă îmbie la somn, după niște nopți de frământări, dar cum să irosesc melancolia vremii acesteia? E atât de potrivită cu noi, atât de binevenită pentru câteva clipe împreună! Aleargă cu mine, primește botezul cerului îmbufnat. Seara trecută, stând în locul tău, în leagănul din curte, mă minunam de seninătatea lui. Și toate păreau atât de liniștite, de tăcute. Nucul. Salcia creață, mai înaltă decât acoperișul. Păsările. Câinele fără nume doar încerca un lătrat, ca un vaiet. Apoi, lupoaica Odra, care se bucură și mă invită la joacă de câte ori mă vede, de astă dată statuie era, cu privirea înlăcrimată spre mine. O privire compătimitoare. Îmi imita comportamentul și simțirea deopotrivă. Nu știu dacă tăcerea aceea cu multe subînțelesuri a durat un minut, o oră sau mai multe. Știu doar că mi-a adus câteva răspunsuri. Unul dintre ele este acesta: „Nu, nu plec de aici. Aici vreau să îmbătrânesc. Aici vreau, când va fi, să devin una cu iarba din Livadă, la umbra zidului bisericii închinate Maicii Domnului. Să asist la înflorirea merilor primăvara, să aud murmurul celor care întârzie în dreptul Mamei Sfinte, merele cum cad toamna să le aud, să fiu creanga pe care păsările cerului își odihnesc aripa”. Și acest NU nu e spus cu încăpățânare, ci din pură simțire.
Dragul meu, astăzi am dat BT-ul pentru cartea „Scrisoare către tine – o sută de scrisori pentru Lucian”. O carte tipărită pe datorie. Da, vezi bine! Pe datorie! Cred că va fi prima carte apărută astfel. Mihaela și Paul Voicu, deținătorii tipografiei Karta Graphic, cunoscându-mi situația financiară și știind dorința mea expresă ca acest volum să apară până pe 14 august, mă vor păsui, astfel că voi achita cartea în ritmul în care voi putea. De altfel, ei m-au sprijinit mult și anul trecut, să deslușesc niște lucruri rămase încurcate după plecarea ta. Ai cultivat câteva prietenii care mă însoțesc și acum.
De pe planeta Sângeru trebuie să-ți aduc câteva noutăți. De astăzi, Muzeul Pietrei va percepe taxă de intrare. Pentru adulți, biletul va fi de 10 lei, iar pentru copiii peste șapte ani, de 5 lei. Apoi, un prieten al nostru, în spusele căruia mă încred, m-a convins să utilizez cele trei camere de vară spre închiriere. Mi s-a mai sugerat lucrul acesta, chiar și de către unii dintre vizitatori care-și doreau să rămână peste noapte, dar am fost reticentă. Acum, mărturisesc, sunt nevoită să găsesc soluții pentru supraviețuire. A noastră și a muzeului. De curând, factura curentului electric doar m-a lăsat fără 2.900 de lei. Sunt prea tehnică, prea exactă în detalii, dar trebuie să știi de ce sunt nevoită să fac cele ce ți-am spus, mai ales că, din luna ianuarie, de când Borsecul a renunțat la colaborarea cu AMPRESS, am rămas și fără salariu. Munca mea la AMPRESS e pro bono. E pentru continuarea a ceva în care încă mai cred.
Știu că nici taxa de intrare la muzeu, nici primirea unor turiști în casa noastră nu va rezolva cu totul lucrurile, dar puțin e ceva mai mult decât nimic.
Nu mi-e ușor să-ți fac aceste destăinuiri, dar trebuie să știi cu adevărat ce se întâmplă aici, pe planeta Sângeru, de unde nu-mi doresc să dezertez, indiferent de vitregiile vremurilor. De aceea tac uneori, de aceea mă depărtez de lumea visării. Așa încât, te rog, întoarce-mă, de poți, din nou la poezie. N-o lăsa să-și ia zborul de lângă mine, nu mă lăsa s-o țin la distanță, orice s-ar întâmpla. De hrana ei am nevoie. Cu lacrima ei, setea pot s-o păcălesc. Iar dacă aici nu se găsește ceea ce sufletului meu îi lipsește, trimite-mi petale de lună și cioburi de cer. Voi ști ce să fac cu ele!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
