Sfântul Emilian de la Durostor a fost soldat în armata romană, în timpul împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363), fiind fiul prefectului Sabbatianus, din Durostor. Nu există mai multe informații despre viața sa, însă, în actul său martiric sunt descrise pătimirea și trecerea sa la cele veșnice.
Edictul de la Milan, din anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creștinismului în imperiul roman, aduce liniște pentru o vreme creștinilor. Dar, după o jumătate de veac, păgânismul este reînviat prin împăratul Iulian Apostatul (361-363).
În acea vreme a venit la Durostor vicarul Traciei, Capitolin, pentru a se convinge că toți locuitorii de aici aduc jertfe idolilor. Acesta, aflând că toți locuitorii de aici se închină zeilor, a chemat la un ospăț pe toți dregătorii din cetate. Dar, pe când petreceau ei, tânărul Emilian a luat un ciocan, a intrat într-un templu păgân și a sfărâmat toți idolii.
Pentru această faptă a fost biciuit și aruncat în foc. Din actul martiric aflăm că a ieșit nevătămat din foc, iar soldații lui Capitolin, care se aflau aproape de acest foc, au fost arși. Rămas în chip minunat nevătamat de foc, s-a însemnat cu semnul sfintei cruci și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu! Și, zicând acestea, Trupul său a fost luat de soția lui Capitolin, care era creștină, fiind îngropat cu cinste. Moaște ale Sfântului Emilian se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria), în Catedrala episcopală din Slobozia și în Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei, București.
