La Ploiești – corturi cu dozatoare de apă și program de stropit străzile

N. D.

Atenționările meteorologilor s-au adeverit, încă din prima zi a acestei săptămâni la nivelul județului Prahova instalându-se, din nou, canicula. De altfel, ieri, la ora 13.00, la Stația meteo Ploiești au fost înregistrate 33,2 grade C, la Câmpina 30 de grade, la Sinaia Cota 1.500 – 21,1 grade C, iar la Vârful Omu 13 grade C. Pe de altă parte, tot ieri, cei de la ANM au emis o nouă atenționare de Cod portocaliu, valabil inclusiv în tot județul Prahova, fenomenele vizate fiind val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat. ”Marți (n.n. – astăzi), în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, valul de căldură va persista și va fi caniculă. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 38…39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general peste 20…22 de grade. Valul de căldură și disconfortul termic vor persista local, îndeosebi în regiunile sudice și în următoarele zile”, au precizat cei de la ANM.
Având în vedere zilele de caniculă, la Ploiești, pe lângă corturile cu dozatoare cu apă, deja instalate în centrul orașului, municipalitatea a anunțat că primarul orașului a dispus operatorului de salubritate, S.C. Blue Planet S.R.L., să deruleze un program de stropit cu apă pe arterele principale și secundare din oraș. ”Măsura are menirea de a reduce din efectele caniculei în spațiul public urban, având în vedere avertizarea meteorologică de caniculă. Străzile din oraș vor fi stropite cu apă prin intermediul autospecialelor utilizate de operatorul de salubritate, iar această procedură va permite reducerea disconfortului termic existent la nivelul asfaltului, precum și diminuarea prafului din atmosferă. Zilnic, pe schimburi, se va acționa în vederea diminuării efectelor caniculei resimțite de ploieșteni”, a anunțat, ieri, Primăria Ploiești. Autospecialele vor stropi cu apă pe următoarele străzi și zone de acces rutier: Bd. București, pod Gara de Sud, Piața 1 Decembrie, Bd. Independenței, Piața Victoriei, Centrul Civic, Bd. Republicii, Piața Mihai Viteazul, Mihai Bravu, Șoseaua Nordului, Șoseaua Vestului, strada Libertății, strada Mărășești; Democrației, Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Ștefan Greceanu, Ștrandului, Rond Bucov, Poștei, Lupeni, Armași, Grădinari, Mircea cel Bătrân, Gh. Doja, Calomfirescu, Transilvaniei, Romană, Văleni, Găgeni, Cameliei, Vlad Țepeș, Popa Farcaș, Cosminele, Torcători, Tudor Vladimirescu, Eroilor; Tache Ionescu, Cuza Vodă, Trei Ierarhi, Vasile Lupu, Malu Roșu, Elena Doamna, Gh. Grigore Cantacuzino, Traian, N. Titulescu, Bobâlna, Gara de Vest, Domnișori, Căliman, Rudului, Maramureș, Plăieșilor.