F. T.

Potrivit unei informări a IJJ Prahova, sâmbătă seara, în jurul orei 22.30, jandarmii montani prahoveni au reușit să găsească un grup de opt tineri care se rătăciseră pe munte. „Odată cu lăsarea întunericului – se menționează într-un comunicat al instituției – cele 8 persoane au pierdut marcajul traseului, luând decizia să sune la «112» și să solicite sprijin. Inițial, apelul a fost recepționat de jandarmii brașoveni, având în vedere poziția grupului, însă ulterior cele 8 persoane au ajuns în județul Prahova, zona „Vârful Grecului”, conform datelor GPS. În baza informațiilor primite de la colegii din Brașov, în căutarea grupului au plecat imediat trei jandarmi montani din cadrul Postului Montan Azuga. Ținând cont de traseul greu accesibil coroborat de faptul că afară era întuneric, jandarmii montani au menținut permanent legătura cu grupul, astfel că după aproximativ o oră de căutări s-a reușit găsirea celor opt persoane adulte, acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, grupul a fost condus în siguranță la locul de cazare din localitatea Azuga”.