În cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.20, un echipaj al Poliției Locale Ploiești s-a deplasat în zona Palatului Administrativ, ca urmare a unei sesizări înregistrate la dispeceratul instituției, prin care era semnalat faptul că un bărbat lovește cu palmele, în mod repetat, un băiat cu vârsta de aproximativ 13 ani. Incidentul a fost observat pe strada Paris de către un polițist local ce asigura serviciul de pază la Direcția de Urbanism a Primăriei, care și-a anunțat colegii prin stație.
Echipajul care s-a deplasat la fața locului a stabilit că îndividul, în persoana lui S.P., de 52 de ani, cu domiciliul în Ploiești, era tatăl minorului bătut. Băiatul prezenta semnele loviturilor aplicate fără milă, acesta având urme de agresiune pe față și fiind într-o vădită stare de agitație. Bărbatul a motivat că și-a lovit copilul pe fondul unor probleme personale.
Deoarece individul continua să se manifeste în mod violent, polițiștii locali au procedat la încătușarea și predarea acestuia lucrătorilor Secției nr. 1 de Poliție, pentru continuarea cercetărilor.