Ieri, administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare de val de căldură, disconfort termic și caniculă, valabilă până vineri în aproape toată țara, potrivit Agerpres.
Valul de căldură și cel de caniculă au început de ieri să cuprindă Banatul și Oltenia, iar de astăzi se vor extinde și în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În București, începând vremea va deveni caniculară, disconfortul termic se va accentua și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În general, maximele vor fi de 34…37 de grade și minimele de 18…21 de grade.
Cerul va fi variabil, iar îndeosebi astăzi și vineri după-amiaza vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
De altfel, ANM a avertizat că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sudul şi estul ţării, în următoarele patru săptămâni, iar precipitaţiile vor fi apropiate de normalul perioadei, exceptând sudul, jumătatea vestică a ţării şi unele zonele montane, unde vor fi deficitare, potrivit prognozei emise pentru perioada 10 iulie – 8 august 2023.