Pe tot parcursul săptămânii trecute, polițiștii Biroului Siguranță Școlară- împreună cu cei ai Compartimetului de Prevenire a Criminalităţii- au organizat și desfășurat mai multe acțiuni ce au adus în atenția elevilor prahoveni aspecte legate de protecția împotriva cyberbullying-ului și prevenirea infracțiunilor de violare a vieții private. În acest context, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „öamenii legii au discutat cu tinerii întâlniți în locurile de recreere din municipiul Ploiești, dar și cu cei din taberele stațiunilor Azuga, Bușteni și Cheia, noțiuni despre efectele comportamentelor online asupra dezvoltării copilului și a tânărului, precum și mecanisme prin care pot fi prevenite situațiile neplăcute generate de ­bullyingul cibernetic. Fiind în strânsă legătură cu violența psihologică cibernetică, polițiștii au purtat discuții și despre noțiuni din sfera protecției vieții private prevăzute de lege, respectiv noțiunea juridică de violare a vieții private, modalitățile prin care poate fi produsă această infracțiune și pedepsele stabilite de lege în cazul săvârșirii acesteia.

Totodată, elevii au mai primit informații utile despre efectele nocive pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor.
Aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial”.