Cristi Damian

În cursul zilei de astăzi, de la ora 17.00, caravana fotbalului judeţean continuă cu optimile de finală ale Cupei României, etapa locală. După desfăşurarea rundei 16-imilor de finală, în jocurile de astăzi vor evolua zece echipe din Liga A Prahova şi şase grupări din celelalte eşaloane judeţene.
De departe, cel mai interesant joc este duelul dintre Progresul Drăgăneşti şi CS Păuleşti, formaţii care s-au întâlnit în returul acestui sezon. Atunci, liderul primului campionat judeţean s-a impus cu 12-0, astfel că pentru jocul de astăzi oficialii şi jucătorii grupării din Drăgăneşti doresc să demonstreze că acea întâlnire nu a fost decât un simplu accident. Însă şi celelalte partide au gradul lor de atractivitate, unele grupări din primul campionat judeţean anunţând că pentru aceste dueluri vor menja o parte dintre titularii obişnuiţi şi vor folosi mai mulţi juniori.
Şi meciurile în care evoluează principalele pretendente la promovarea în Liga A Prahova, în speţă Petrolul Băicoi şi Real Rio Cocoşeşti, sunt şteptate cu real interes, mai ales că acestea vor întâlni două formaţii bune din eşalonul de elită judeţean: CS Blejoi şi, respectiv, AS Tufeni Băicoi.
Rămâne de văzut câte dintre echipele de eşalon inferior, care au fost pe post de „buturugă mică” în primul tur, reuşind să elimine grupări din Liga A, vor trece mai departe în competiţie, ambiţiile, la acest nivel, compensând, de multe ori, diferenţele de valoare.

Programul complet al optimilor de finală al Cupei României este următorul:
Rapid Sălciile – Tricolorul Breaza
Petrolul Băicoi – CS Blejoi
Luceafărul Drajna – CS Cornu
Progresul Drăgăneşti – CS Păuleşti
CS Ceptura – Teleajenul Vălenii de Munte
AS Româneşti – Unirea Cocorăştii Colţ
Real Rio Cocoşeşti – AS Tufeni Băicoi
Avântul Măgureni – CSO Plopeni