Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „la data de 30 iunie a.c., polițiștii din Breaza au identificat, depistat și reținut două femei, bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt cu un prejudiciu de aproximativ 12.000 de euro.
În fapt, la data de 28 iunie a.c., persoanele bănuite de comiterea faptei, două femei cu vârstele de 36, respectiv 43 de ani, din municipiul București, ar fi abordat un bărbat din orașul Breaza, mergând la domiciliul acestuia, oferindu-i spre vânzare diferite articole vestimentare, ocazie cu care, într-un moment de neatenție al bărbatului, cele două femei ar fi sustras din locuința acestuia suma de bani.
Astfel, în data de 30 iunie a.c., polițiștii orașului Breaza au pus în aplicare două mandate de percheziție , la domiciliile celor două femei, fiind descoperite și ridicate suma de 11.300 de euro, precum și mai multe mijloace materiale de probă.
În baza probatoriului administrat, femeile au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior față de acestea a fost luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile”.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.