Solicitările vor fi înregistrate la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova până pe 20 iulie
Nicoleta Dumitrescu
După aproape un an de așteptare, pentru fermierii care și-au văzut culturile calamitate de seceta din anul 2022, în sfârșit apar și vești bune. Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înființate în primăvara anului 2022 și afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial, la începutul lunii iunie a.c. La nivel național, de prevederile acestui act normativ vor beneficia peste 148.000 de fermieri care au fost afectați, suprafața cultivată calamitată parțial sau total de seceta pedologică fiind de peste 1.110. 000 de hectare. La nivelul județului Prahova, conform raportului centralizator privind calamitățile generate de seceta pedologică din anul 2022, realizat conform proceselor verbale întocmite de comisiile de constatare și evaluare a pagubelor, au existat pagube în valoare totală de peste 54 de milioane de lei, cele mai afectate culturi fiind cele de porumb și de floarea soarelui. Potrivit prevederilor ordonanței de guvern menționate, beneficiarii despăgubirilor sunt producătorii agricoli care au înființat culturi de porumb și/sau floarea-soarelui și/sau soia și/sau mazăre în primăvara anului 2022, ce au fost distruse de seceta pedologică în procente de peste 30% și până la 100% inclusiv, conform proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi. Ajutorul de stat sub formă de grant unitar este în cuantum maximum de 335 lei/ha aferent unui grad de calamitare de 100%, pentru oricare dintre cele patru culturi eligibile menționate, iar dacă procentul de calamitare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor este mai mare de 30% și până la 100%, cuantumul grantului unitar care se poate acorda se diminuează corespunzător. Fermierii care vor să beneficieze de despăgubiri trebuie să îndeplinească o serie de condiții, dar, obligatoriu, trebuie să dețină și un proces verbal prin care s-a constatat gradul de calamitare al culturilor eligibile – porumb, floarea-soarelui, soia și mazăre. Având în vedere faptul că autoritățile din România au primit și decizia Comisiei Europene de aprobarea a acestui ajutor de stat, fermierii se pot adresa deja direcțiilor agricole de la nivelul fiecărui județ în vederea depunerii cererilor pentru acordarea ajutorului menționat, situație valabilă inclusiv în Prahova. La nivelul județului nostru, conform centralizărilor realizate anul trecut și transmise la Ministerul Agriculturii, 425 de fermieri au solicitat despăgubiri pentru calamitățile înregistrate din cauza secetei la culturile înființate în primăvara anului 2022.
Conform informațiilor primite de la conducerea Direcției pentru Agricultură Județeană Prahova, de la începutul acestei săptămâni, fermierii se pot adresa instituției, în vederea depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de stat sub formă de grant, pentru culturile de primăvară afectate de seceta pedologică din anul 2022, programul de lucru fiind de luni până joi, între orele 7:30-16:00, iar vinerea, între orele 7:30-13:30. ”Cei care se vor adresa instituției noastre trebuie să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile de porumb și/sau floarea–soarelui și/ sau soia/ și /sau mazăre înființate în primăvara anului 2022 pe suprafețele calamitate de seceta pedologică; să fie înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022, în care sunt identificate culturile înființate în primăvara anului 2022, respectiv porumb și/ sau floarea- soarelui și/ sau soia și/sau mazăre, precum și suprafețele de teren declarate aferente acestor culturi; să nu fie în dificultate, cu excepția beneficiarilor a căror dificultate este cauzată de secetă pedologică și dovedită prin consemnarea în procesele – verbale, cu procente de calamitare de peste 30% și până la 100% inclusiv. Pentru culturile de porumb și/ sau floarea- soarelui și/ sau soia și/sau mazăre înființate în primăvara anului 2022 și afectate de seceta pedologică, suprafața calamitată pentru care se acordă ajutorul de stat, menționată în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, nu poate fi mai mare decât suprafața aceleiași culturi declarate în cererea unică de plată 2022. Suma maximă care poate fi acordată ca ajutor de stat sub formă de grant pe hectar pentru fiecare cultură calamitată este de 335 lei/ha. Fermierii depun la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova cererea de solicitarea a grantului, care cuprinde și declarația pe propria răspundere că nu se află în dificultate sau sunt în dificultate la data depunerii cererii, și dovedesc că dificultățile financiare au fost cauzate de seceta pedologică din anul 2022. Cererea va fi însoțită de următoarele documente: copie a procesului-verbal; copiile documentelor de identificare a coordonatelor bancare, precum instituția de credit, codul IBAN, pentru efectuarea viramentelor; copie C.I.; copie CUI, după caz. Fermierii pot formula solicitări până la data de 20 iulie 2023”, ne-au precizat reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Prahova. Potrivit instituției, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va vira sumele aferente grantului către Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, iar apoi sumele acordate se vor vira în conturile bancare, respectiv conturile de trezorerie ale beneficiarilor, până la data de 31 decembrie 2023.
Anul trecut, lipsa apei din sol a afectat atât culturile agricole, cât și pomii fructiferi
La nivelul județului Prahova, așa cum s-a menționat și în rapoartele ce au fost transmise, la finalul anului trecut, la Ministerul Agriculturii, seceta a uscat din rădăcină nu doar diverse culturi agricole, ci chiar și pomi fructiferi. Iar situația suprafețelor calamitate de lipsa acută a apei din sol, așa cum reiese din documente, dar și a pagubelor înregistrate, este următoarea: porumb – suprafața calamitată 9.114.498 ha, valoarea pagubelor 32.138.631,40 lei; floarea soarelui – suprafața calamitată 5.126.066 ha, valoarea pagubelor 18.126.794,59 lei; lucernă – suprafața calamitată 365,89 ha, valoarea pagubelor 2.296.069,52 lei; soia – suprafața calamitată 150,69 ha, valoare pagube 702.275,68 lei; pășune – suprafața calamitată 52,96 ha; valoare pagube 79.440 lei; pajiști – suprafața calamitată 328,26 ha, valoare pagube 492.390 lei; fâneață- suprafața calamitată 2,24 ha, valoare pagube 4.256 lei; plante de nutreț – suprafața calamitată 17,90 ha, valoare pagube 34.010 lei; sorg – suprafața calamitată 22,77 ha, valoare pagube 68.134,67 lei; mur – suprafața calamitată 1,55 ha, valoare pagube 4.845,23 lei; nuci – suprafața calamitată 22,80 ha, valoare pagube 228.000 lei; nuci și aluni – suprafața afectată 1,44 ha, valoare pagube 14.400 lei; pruni – suprafață afectată 0,37 ha, valoare pagube 6.200,68 lei; năut – suprafața afectată 4,64 ha, valoare pagube 23.274,70 lei. Reamintim că fermierii prahoveni care au constatat că seceta a creat mari probleme pe câmp, la culturile înființate în primăvara 2022, au avut ca termen limită pentru depunerea notificărilor, în vederea primirii de despăgubiri, data de 15 noiembrie 2022 inclusiv, la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova fiind înregistrate 1.100 de solicitări, cele mai multe fiind pentru culturi afectate în localitățile Baba Ana, Boldești Grădiștea, Albești Paleologu, Fulga, Ciorani, Sălciile.