Florin Tănăsescu
Nume: Mare. Prenume: Scofală. Se scrie într-un cuvânt: Marescofală. E cel mai deştept din parcarea magazinului „La trei paşi îndărăt”. Şi săritor, pfaiii!
Când lumea avea nevoie de ajutor, striga mai întâi „Marescofalăăă!”. Nu apela la 112!
O întâmplare: unei văduve, bagabonţii i-au scos uşa din balamale. Ajuns la faţa locului, i-a luat părţii vătămate pragul şi-o balama. Pentru cercetări, nu de alta. Cu promisiunea: „Stai liniştită, mata, că rezolv eu treaba!”.
(Sunt ani buni de atunci, bătrâna recită: „Să-l văd venind, aş mai trăi o viaţă”.)
O alta s-a petrecut când nişte megieşi au vrut să treacă o gârlă, dar lipsea puntea. Evident că Marescofală s-a făcut luntre şi a deviat gârla de la cursul firesc.
(Aşa cum se întâmplă şi cu ţara.)
Altă minune: asfaltul de pe-o uliţă a dispărut noaptea. Primarul a stigat disperat: „Marescofalăăă, ce mă fac?”.
Apelatul s-a prezentat imediat, a ginit bordura şi-a luat-o cu bascula.
„Vezi, mă, primare cum se rezolvă treaba? Atragi fonduri europene şi promiţi că faci o potecuţă!”.
Când n-avea ce face – deşi lucrul ăsta nu prea s-a întâmplat de treizeci de ani încoace – , mai bea câte-un şpriţ în parcarea „La trei paşi îndărăt”. Îşi trăgea omul sufletul, lucru normal.
(Iar ţara îşi dădea duhul. Tot normal…)
Într-o zi, când vedea doar partea goală a paharului, i-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Managerul unei firme, căreia nu îi pomenim numele, că nu facem reclamă lucrurilor moarte, l-a apelat să redreseze firma.
„Bă, mare scofală, a zis Marescofală! Ia să facem noi o inginerie!”.
(În treacăt fie zis, avea zece clase. Suficiente şi-alea.)
Şi-a făcut. A strigat „Arde, băăăăă!”, de-au luat-o la sănătoasa toţi angajaţii. După aia, a vândut firma.
Marescofală nu-i singur. Are aghiotanţi pe Ciordeală, Mangleală, Şmenuială, Puşi-pe-Agoniseală şi alţi pierde-vară.
(Ăştia, cică, lucrează pentru ţară.)
Mărie şi Mărioară, ia un par de mă omoară!
