Comisia Europeană a emis, ieri, o evaluare preliminară pozitivă a celei de-a doua cereri de plată solicitată de România în cadrul PNRR, după ce a analizat şi a constatat că ţara noastră a îndeplinit cele 49 din cele 51 de jaloane şi ţinte asumate în acest sens, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, preluat de Agerpres.
Potrivit documentului citat, Comisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (mai exact jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător.
Totodată, Executivul european recunoaşte primele măsuri luate deja de România pentru a atinge aceste jaloane restante însă subliniază că mai sunt încă multe de făcut.
„Prin urmare, Comisia activează procedura de suspendare a plăţilor, în temeiul articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă. În conformitate cu Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi cu explicaţiile din Comunicarea publicată la 21 februarie 2023, această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a atinge jaloanele restante, permiţându-le, în acelaşi timp, să beneficieze de o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător”, se precizează în comunicat.