N. D.

Acum două zile a debutat o nouă ediție a Taberei Internaționale de Creație Plastică ”Dan Platon” , organizată de Casa de Cultură ”Ion Luca Caragiale” Ploiești în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Ploiești. Aflată la cea de-a XVII-a ediție, manifestarea din acest an se desfășoară la Sinaia, până pe data de 25 iunie a.c., tema aleasă având legătură chiar cu statutul acestui oraș și anume ”Orașul regal în imaginația artistului”. Tabăra Națională de Creație Plastică ”Dan Platon” vizează, cu prioritate, actul cultural în domeniul artelor vizuale, fiind conceput ca un schimb activ între artiști, având în vedere faptul că, încă de la prima sa ediție, această acțiune este gândită ca un tribut adus celui care a fost Dan Platon, rememorat în fiecare an. Reamintim că artistul Dan Platon (1931-2006), fost membru al Filialei Ploieşti a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a primit, în aprilie 2014, post-mortem, titlul de ”Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, specificul taberei care-i poartă numele fiind acela de pictură. În cadrul acestei ediții participă următorii artiști plastici: Marilena Ghiorghiță, Inga Edu, Desislava Deneva-Dede, Marieta Barbu, Sorinel Cârstiuc, Loredana Ioana Olaru (Ene), Monica Andreea Șchiopu, Mihaela Florentina Ganță, Gheorghe Mosorescu, Eliana Negrici.