Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L.Caragiale, Ploiești
sub egida Asociaţiei culturale 24phArte
”Nu există patriotism fără patrimoniu”

• În cadrul circuitului cultural „Poduri literare între generații și prieteni”, desfășurat în perioada 22-27 mai , organizat și moderat de Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești, prima activitate a programului a constituit-o manifestarea „A tasta sau a citi, aceasta-i întrebarea”.
• Evenimentul a avut loc în amfiteatrul Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” din Ploiești.
La evenimentul „A citi sau a tasta, aceasta-i întrebarea”, au fost invitați patru membri ai Uniunii Scriitorilor din România, proveniți de pe întreg teritoriul țării: Emilia Poenaru Moldovan (USR- filiala Cluj), Ildiko Șerban (USR- filiala Arad), Mihaela Meravei (USR- filiala Constanța) și Christian Crăciun (USR- filiala București). La proiect au participat elevi ai ciclului gimnazial și liceal, coordonați de doamnele profesor de limba și literatura română Neagu Ruxandra și Chilan Desdemona. Aceștia au prezentat eseuri, au recitat poezii și au pus în scenă, în variantă modernă, ”Balada unui greier mic”, de George Topârceanu.
Manifestarea a început cu întrebarea adresată elevilor și cadrelor didactice prezente „Ce carte citiți în prezent?”. Invitații au fost impresionați de răspunsurile variate ale elevilor, deloc străini de pasiunea pentru citit. Doamna director Pană Magdalena a accentuat rolul lecturii în formarea și dezvoltarea personalității, prin îmbogățirea vocabularului, stimularea creativității și menținerea sănătății psihice și sufletești. În același timp, generația „conectată” în mod constant la smartphone-uri are nevoie să folosească în mod rațional timpul alocat tehnologiei. Scriitoarea Ildiko Șerban a dezvăluit tinerilor maniera prin care cititul reprezintă o sursă puternică de motivație, acesta contribuind la cunoașterea diferitelor tipuri comportamentale și la dezvoltarea empatiei folosind liberul arbitru. Se poate citi oricum, fie în format fizic, fie online.
La rândul ei, scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan a specificat că, în prezent, folosirea gadgeturilor reprezintă un fapt cotidian al erei digitale, tocmai de aceea lectura și digitalizarea trebuie să se completeze în mod armonios. Iar în acest sens, este important ca între elevi și scriitorii contemporani să existe întâlniri concrete. Importanța cuvântului rezidă din valențele sale sociale, cognitive și interactive. Prin urmare, ce este mai important: a tasta sau a citi? Cele două activități ar trebui să funcționeze în tandem, spun elevii, profesorii și scriitorii pentru că ambele au avantajele lor: astăzi informația circulă cu mare viteză, dar citind o carte în format fizic iei contact cu obiectul în sine, intri în lumea autorului și a personajelor descrise de acesta.

Criticul literar Christian Crăciun a insistat asupra importanței cuvintelor declanșatoare de emoții, fapte și gânduri. Chiar dacă arta ”este cea mai nobilă dintre inutilități, cuvintele au o forță anume. Așa cum un sportiv se antrenează pentru diverse reușite sau pentru masa musculară, la fel și gimnastica lecturii contribuie la modelarea personalității pentru binele medical și psihologic. Lectura dezvoltă gândirea critică, inclusiv competențele de utilizare a informației tehnologizate”, a specificat scriitorul prahovean. Mihaela Meravei, vizibil emoționată, a pus în valoare dubla valență a cuvintelor, acestea reprezentând energie creatoare, de înălțare a spiritului uman sau, dimpotrivă, energie distructivă. Elevii, pregătiți de profesori dedicați profesiei lor, însetați de literatură și cunoaștere, le-au spulberat prejudecățile scriitoriilor. Tinerii scriu și citesc, este o realitate. Citim și tastăm, acesta este răspunsul.