F.T.

Polițiștii ploieșteni de la investigații criminale, împreună cu jandarmii prahoveni, au descins, ieri, la domiciliile unor indivizi bănuiți de comiterea infracțiunilor de înșelăciune. Conform anchetatorilor, suspecții au creat o pagubă persoanelor înșelate care s-ar ridicat la 115.000 de lei.
Din datele strânse până în prezent de polițiști, reiese că, prin anunțuri postate pe internet, bănuiții ar fi păcălit mai multe persoane – din țară și din străinătate – să le vireze diverse sume de bani, în schimbul serviciilor unei așa zise ”măicuțe tămăduitoare”. Sumele solicitate erau transmise prin mijloace electronice de plată, respectiv servicii de transfer bancar.
Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, doi indivizi de etnie romă, concubini – ea în vârstă de 30 de ani, el de 35 de ani – ar fi păcălit inclusiv cetățeni din SUA cu mii de euro, promițându-le vindecări miraculoase.
Unul dintre anunțurile infractorilor, postat pe internet, suna cam așa: “Sunt Măicuța Ștefania. Spuneți ce vă doare și, cu ajutorul lui Dumnezeu, vă pot vindeca”. Cu ajutorul pământesc al polițiștilor și suportul mascaților de la IPJ Prahova, au fost prinși atât cei doi infractori, cât și cei doi acoliți ai lor, care ridicau banii virați de păgubiți.
Aseară, cei patru indivizi care au legătură cu această speță au fost duşi la sediul poliției, cu mandate, iar dosarul penal deschis pe numele făptuitorilor are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune.