O cameră specială de audiere a victimelor sau martorilor unor infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, precum trafic de persoane, pornografie infantilă şi/sau exploatare sexuală a minorilor, a fost inaugurată la sediul central al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din Bucureşti, potrivit unui comunicat al UNICEF transmis, ieri, AGERPRES.
Camera specială de audiere permite realizarea unor procedee probatorii esenţiale, precum intervievarea de către profesionişti specializaţi, ceea ce conduce la obţinerea unui maximum de informaţii relevante pentru anchetă, cu minimum de “urmări traumatice adiţionale” pentru victimă.
Spaţiul include şi o cameră tehnică, separată printr-un perete izolat fonic şi o fereastră unidirecţională şi a fost amenajat de reprezentanţii Asociaţiei pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale, cu sprijinul UNICEF în România, în cadrul proiectului “Justiţie pentru copiii victime ale abuzului sexual”.
“Creşterea cauzelor având ca obiect infracţiunea de pornografie infantilă şi de exploatare a minorilor în mediul on-line generată de accesul facil la tehnologie atât al infractorilor cât şi al victimelor (în special în cazul auto-producerii de material pornografic), dar şi apariţia noilor moduri de operare – livestreaming, crearea de grupuri închise şi dedicate, prin intermediul diferitelor aplicaţii de social media (Instagram, Telegram, WhatsApp), impun un efort ­suplimentar şi o atenţie deosebită pentru combaterea acestui fenomen”, a spus Alina Albu, procuror-şef DIICOT.