Fumatul ar putea fi permis în cazinouri şi pe terase acoperite sau descoperite cu maximum trei pereţi, se arată într-o propunere legislativă depusă la Senat, scrie Agerpres. Propunerea legislativă privind completarea art.3 din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care este iniţiată de şase senatori PSD, va intra în dezbaterea Senatului ca primă Cameră sesizată. Modificarea propusă a fi adusă Legii 349/2002 prevede că “fumatul este permis în spaţiile destinate teraselor unităţilor de alimentaţie publică acoperite sau descoperite, care au maximum trei pereţi, precum şi în spaţiile destinate şi autorizate pentru funcţionarea cazinourilor”. Potrivit expunerii de motive semnate în numele iniţiatorilor de senatorul Marius Bota, recentele modificări ale legii menţionate adoptate de Parlament “au iscat deja numeroase nemulţumiri în rândul fumătorilor”. „Prin această propunere legislativă dorim să venim în sprijinul patronilor unităţilor de alimentaţie publică, mai ales al celor care nu au posibilitatea să modifice spaţiile existente, astfel încât în spaţiile teraselor acoperite sau descoperite, care au maximum trei pereţi, să fie permis fumatul, în cazinouri unde sunt săli de joc în care consumul de băuturi alcoolice este permis, iar majoritatea consumatorilor doresc să fumeze. Înaintăm această propunere legislativă şi la solicitarea mediului de afaceri, deoarece, după adoptarea legii antifumat, s-au resimţit modificări semnificative ale câştigurilor lunare ale acestora”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative depuse la Senat.