Sfântul Cuvios Onufrie a trăit în jurul anilor 350-400, în pustiul Egiptului. S-a născut ca rod al rugăciunilor părinților săi. După ce a primit botezul, a fost dus de tatăl său la o mănăstire, pentru a crește potrivit voii lui Dumnezeu. Mai târziu, Sfântul Onufrie părăsește mănăstirea și merge în deșert. Călăuzit de un înger, ajunge la Ieremia, un bătrân sihastru. Acesta l-a învățat ce înseamnă viața în singurătate. După câteva zile, l-a condus la o peșteră și i-a spus că acela este locul în care trebuie să se nevoiască. Bătrânul a continuat să-l viziteze o singură dată pe an, până când a trecut la cele veșnice. De la moartea acestuia, Onufrie a rămas fără nicio prezență omenească. Timp de 70 de ani, a îndurat arșița zilei, frigul nopții, luptându-se neîncetat cu demonii și cu neputințele firii. Pentru că și-a petrecut aproape întreaga viață în pustiul Egiptului, a rămas în istoria Bisericii drept pildă a sihaștrilor.
