N.D.
În perioada 9-10 iunie a.c., Asociația Clubul Vehiculelor de Epocă din România organizează evenimentul “Old Cars Rally Cheia”, raliu de regularitate destinat automobilelor istorice. Practic, este vorba despre prima etapă din cadrul Campionatului de raliuri de regularitate pentru vehicule istorice, organizat de autoritatea națională în domeniu – Retromobil Club România. ”Vă invităm să admirați 35 de automobile istorice înscrise în competiție, care își vor etala performanțele și experiența echipajelor pe un traseu spectaculos, foarte pitoresc, care include și segmente din Campionatul Național de Raliuri pentru mașini de competiție”, au anunțat organizatorii, care au precizat că startul competiției va fi dat de la Ploiești. Mai exact, vineri, 9 iunie a.c.,din fața Palatului Culturii din Ploiești, la ora 10:01 a fost anunțat startul echipajului nr.1, după care, până la ora 11.00, vor urma și celelalte echipaje, pe sensul de mers spre Bulevardul Republicii, iar traseul competiției va continua pe această arteră principală de circulație până la ieșirea din municipiul Ploiești, în trafic liber, cu respectarea tuturor regulilor de circulație. Dat fiind acest eveniment, potrivit Primăriei Ploiești, Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubului Vehiculelor de Epocă privind închiderea circulației rutiere și eliberarea parcării de pe strada Erou Călin Cătălin (colț cu Bd. Republicii până la colț cu strada Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), în vederea parcării celor câteva zeci de automobile istorice ce vor participa la acest raliu, în dimineața zilei de vineri,
9 iunie 2023. După ieșirea din Ploiești, conform programului acestei competiții, în prima zi de concurs se va parcurge un traseu prin localitățile Filipeștii de Târg, Câmpina, Vălenii de Munte, cu precizarea că ultimul oraș a fost anunțat și pentru oprirea din prima etapă, între orele 12.00-13.00, în fața Centrului Cultural, după care etapa a doua se va încheia în fața Primăriei Măneciu, în jurul orei 13:30, în stațiunea Cheia fiind fixat finalul primei zile a acestei competii, în jurul orei 15.00. A doua zi de concurs se va desfășura pe un traseu plecând din Cheia, cu start la ora 8:30, prin Vălenii de Munte, apoi va urma un traseu prin dealurile prahovene, traversând prin Transcislău până la Cislău, după o pauză urmând ca raliul să continue prin localitățile Pătârlagele, Nehoiu, ajungând la barajul de la Siriu, de unde se va coborî spre Întorsura Buzăului, Teliu, Săcele. Va urma o pauză de regrupare, apoi va avea loc o urcare spectaculoasă pe serpentinele de la Babarunca (traseu de raliu în Campionatul Național de Raliuri organizat de F.R.A.S.) și apoi – coborârea spre stațiunea Cheia, după care va urma festivitatea de premiere. Conform reprezentanților Asociației Clubul Vehiculelor de Epocă din România, acest raliu se desfășoară pe drumurile publice, cu respectarea tuturor regulilor de circulație în vigoare și a vitezelor impuse, cei care nu respectă regulamentul urmând să fie eliminați din competiție.