Turiştii vor avea la dispoziţie, începând din 16 iunie, 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de pe litoralul Mării Negre şi cu Delta Dunării până la data de 10/11 septembrie 2023, a informat CFR Călători, potrivit Agerpres.
Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord, prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.
Astfel, timp de trei luni, vor fi 32 de trenuri directe (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia. De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul şi retur: 15 perechi din Bucureşti Nord (din care 9 perechi trec şi prin Bucureşti Băneasa), 3 perechi numai din Bucureşti Băneasa şi o pereche din Bucureşti Obor.
Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 17 iunie 2023, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanţa.
Durata călătoriei pe ruta Bucureşti – Constanţa este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.
Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa la clasa a 2-a, la tren IC este 82,00 lei, la tren IR este 72,00 lei şi la tren Regio este 37,00 lei. De asemenea, călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.