Să lucrezi în noul ”El Dorado” al fotbalului mondial, Arabia Saudită, a devenit o mare performanță! Campionatul în care, după Cristiano Ronaldo, vor merge Messi și Benzema… Unde să fii sub comanda lui Nuno Espirito Santo…
Vedete, bani mulți, o emulație incredibilă în jurul fenomenului fotbalistic, mai ales după ce Naționala Arabiei Saudite a ”încurcat” campioana mondială, Argentina, la ultimul Mondial!
Ajuns la AL Ittihad, anul trecut, alături de Cosmin Contra – antrenor, câmpineanul Ion Burchi a ratat campionatul, titlul, într-un final de coșmar, în ultimele etape! Maseur, cu vechi state fotbalistice în țară, unde a activat ani mulți ca fotbalist, la nivelul ligii secunde, apoi maseur la Astra, Burchi a rămas în staff-ul echipei din Jeddah, care a adus un antrenor de top – Nuno Espirito Santo, direct din Premier League! Iar investiția a meritat, Ittihad reușind să detroneze Al Nasr, cu Ronaldo cu tot și campioana ultimilor ani, Al Hilal!
”A fost o experiență magică pentru mine. Sunt bucuros că mă număr printre cei care au contribuit la această mare performanță. Este un titlu care încununează o muncă depusă de către toți cei care sunt lângă această echipă. A fost cea mai frumoasă zi pe care mi-a oferit-o fotbalul. Nu știu dacă o să mai trăiesc vreodată așa ceva. Voi continua alături de Al Ittihad, se anunță un sezon viitor cu alte mari vedete, inclusiv la echipa unde lucrez, care îl așteaptă pe Benzema” – spune Burchi, care se află pentru câteva săptămâni acasă, în vacanță!