Canada va deveni prima țară din lume care va imprima mesaje de avertizare cu privire la consumul de tutun pe fiecare țigară în parte dintr-un pachet, relatează CNN și CBS News, potrivit Hotnews.Tutunul face rău copiilor”, „Țigările cauzează leucemie”, „Otravă în fiecare fum” vor fi doar câteva dintre mesajele ce urmează să fie imprimate pe țigări, atât în limba engleză, cât și în franceză. Măsura „face parte din eforturile continue ale Guvernului Canadei de a-i ajuta pe adulții care fumează să se lase, de a-i proteja pe tineri și pe cei care nu folosesc țigări de dependența de nicotină, precum și pentru a reduce și mai mult atracția reprezentată de tutun”, afirmă Health Canada într-un comunicat remis presei. Oficialii canadieni din domeniul sănătății spun că imprimarea mesajelor pe fiecare țigară va face „practic imposibil” ca fumătorii să le poată evita. „Este un precedent la nivel mondial care va ajunge la fiecare persoană care fumează și cu fiecare fum”, a declarat Rob Cunningham de la Societatea Canadiană a Cancerului. Noile reglementări urmează să intre în vigoare de la 1 august și vor fi implementate gradual până la sfârșitul lui aprilie 2025. În 2021, Canada a fost prima țară din lume care a obligat producătorii de produse din tutun să includă avertismente grafice despre pericolele fumatului pe pachetele de țigări. Un raport al guvernului canadian din 2020 estima că în jur de 10% din populația țării este fumătoare, deși alte sondaje arată un procent de 16%. Canada și-a propus să reducă la mai puțin de 5% procentul fumătorilor săi până în 2035. Reclamele la produse din tutun, promovarea acestora și primirea de sponsorizări din partea companiilor producătoare sunt interzise în Canada încă din 1972, an în care țara nord-americană a introdus și primele avertismente de sănătate pe pachete.