Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a anunțat că, în parteneriat cu Direcția Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), a lansat campania de prevenire a traficului de minori „Siguranţa ta contează”. Lansarea proiectului a avut loc în colaborare și cu S.C. PORTRAIT STUDIO S.R.L.- Cabina Trăsnită. „Campania se desfășoară în perioada iunie – decembrie 2023 și are drept scop creșterea gradului de informare cu privire la riscurile și implicațiile traficului de minori, în scopul adoptării unei conduite preventive care să permită evitarea pericolelor ce pot conduce la situații de exploatare. Pentru informarea și conștientizarea minorilor cu privire la această problematică, campania va include informații clare și accesibile despre semnele și pericolele traficului de minori, prezente atât în mediul online, cât și în cel outdoor, precum și despre modul în care pot fi prevenite și raportate astfel de situații. Activitățile de implementare a campaniei vor fi derulate la nivel național, atât în mediul urban, cât și în rural, și se vor adresa minorilor, în scopul reducerii vulnerabilității acestora, precum și tuturor persoanelor adulte, responsabile pentru siguranța și protejarea drepturilor copiilor”, se precizează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane.