N. Dumitrescu
În condițiile în care încălzirea globală a devenit o realitate ale cărei efecte negative se văd deja, identificarea de soluții care să ducă la reducerea poluării a devenit mai mult decât o necesitate. Plecând de la acest lucru, doi tineri ploieșteni și-au pus cap la cap ideile și au inițiat un proiect în ideea reducerii amprentei de carbon – denumită și amprenta CO2, care reprezintă emisiile totale de gaze cu efect de seră pe care o organizație, un eveniment sau produs le produc într-un anumit interval de timp. Concret, potrivit unui comunicat al Universității Petrol-Gaze Ploiești, lucrarea științifică a doi studenți, ambii ploieșteni, Oprișescu-Dulgheru Andrei Ștefan, student anul doi în cadrul UPG Ploiești, la specializarea de Inginerie de Petrol și Gaze, și Răduță Petrescu Andrei, student tot în anul doi, la Universitatea Politehnică București, specializarea Inginerie Electrică (ambii foști colegi de liceu, la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești) s-a remarcat în cadrul International student scientific communications session ”Black Sea student symposium”, aflat anul acesta la cea de-a patra ediție, ce a avut loc la Ploiești, în perioada 25-28 mai a.c., unde alături de studenți români au participat și reprezentanți ai mai multor universități de prestigiu din străinătate. ”Lucrarea științifică a studenților Oprișescu-Dulgheru Andrei Ștefan și Răduță Petrescu Andrei s-a remarcat prin faptul că a adus în atenția comisiei de evaluare două proceduri tehnice noi cu potențial de dezvoltare. Proiectul propus de aceștia, “HydroShift: decarbonizing the fossil fuel industry”, urmărește cercetarea și dezvoltarea unor modalități de reducere a amprentei de carbon asociată operațiunilor de exploatare a combustibililor fosili prin folosirea hidrogenului ca sursă de energie nepoluantă. În cadrul simpozionului, cei doi au argumentat fezabilitatea teoretică a două proceduri care până la data de 27 mai 2023 nu figurează ca fiind patentate, utilizate sau în curs de dezvoltare de către nicio entitate publică sau privată. Acestea sunt:1. Folosirea Pilelor de combustie pe bază de Hidrogen în asigurarea și producerea energiei electrice necesare funcționării Platformelor Petroliere Offshore; 2. Refolosirea apei de proces utilizată în procesul de rafinare al petrolului pentru producerea Hidrogenului. Cei doi studenți au propus astfel două proceduri tehnice noi și în dezvoltare, pe care doresc să le breveteze și să participe cu acestea la MIT CLIMATE & ENERGY PRIZE 2024, Cambridge, cea mai prestigioasă competiție de start-upuri pentru studenți în domeniul energiei regenerabile și a dezvoltării de tehnologii și soluții inovative pentru reducerea amprentei de carbon. Rectorul Universității Petrol – Gaze din Ploiești, conf. univ. dr. ing. Alin Diniță, i-a asigurat pe cei doi tineri de suportul financiar și formularistic în drumul spre înregistrarea procedurii propuse la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și, pentru început, i-a sfătuit pe aceștia să înregistreze producția științifică la Departamentul Cercetare din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, pentru a avea garanția apărării dreptului de propietate intelectuală”, au precizat reprezentanții universității ploieștene, într-un comunicat de presă.