Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, informează banca centrală, potrivit Agerpres.
De asemenea, BNR a decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Ultima majorare a dobânzii cheie a avut loc la începutul acestui an, în luna ianuarie, când banca centrală a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75% pe an, anterior.
Conform comunicatului de presă al băncii centrale, rata anuală a inflaţiei a scăzut semnificativ în luna martie 2023, coborând la 14,53%, de la 15,52% în februarie, în principal pe fondul diminuării preţului combustibililor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
BNR menţionează că, pe ansamblul primelor trei luni ale anului, rata anuală a inflaţiei s-a redus astfel considerabil (de la 16,37% în decembrie 2022), înregistrând prima scădere din ultimele 9 trimestre, aşa cum s-a anticipat. Scăderea a fost determinată în principal de descreşterea amplă a dinamicilor preţurilor combustibililor şi energiei electrice, sub influenţa unor efecte de bază consistente şi a modificării începând cu 1 ianuarie 2023 a caracteristicilor schemei de plafonare şi compensare a preţurilor la energie