George Marin
Scăpată de griji, era clar că echipa petrolistă își va schimba ceva din componență pentru a vedea și alte „piese” la lucru, pentru evaluarea potențialului. Nu numai din acest motiv, ci și pentru că Jair și Jefferson erau indisponibili din cauza accidentărilor, l-am putut vedea pe Purtić drept titular al postului de mijlocaș central stânga într-o formulă de 1-3-4-3.
Ca orice fotbalist, tânărul sârb (24 de ni) a făcut și lucruri bune și lucruri mai puțin bune pe teren. Însă, din toată evoluția sa nu a rămas nimic memorabil, nici într-un sens, nici în altul. Am remarcat o fază care le-a cuprins pe ambele extreme ale aprecierii unei acțiuni. A executat o pasă bună pentru Țicu după ce a preluat un „călcâi” de la Budescu, dar, după ce a trimis balonul, a rămas static urmărind mingea ca pe vreo rachetă lansată la Cape Canaveral (min. 41). Purtić a încercat să vină la minge într-un joc în care mingea nu prea l-a căutat. Această dorință de a se implica în joc a apărut mai pregnant după primul sfert de oră. Însă, impresia generală este că încă nu s-a „lipit” cu coechipierii – vezi și situația când s-a încurcat cu Budescu (min. 38) – arătând clar că mai are nevoie de jocuri pentru a prinde mecanismele și pentru a căpăta încredere. Nici experiența nu l-a ajutat prea mult în acest sens. Mai mult, lipsa de experiență s-a văzut clar la faza la care Popa, vulpoi bătrân, s-a lăsat faultat impresionându-l pe arbitrul Barbu, avertismentul venind imediat pentru Purtić (min. 23). De altfel, adversarul lui Purtić care l-a „vizitat” cel mai des, Popa, l-a mai păcălit o dată, imediat după avertismentul primit, la lovitura de cap pe care târgovișteanul a trimis-o către poarta lui Vîlceanu, dar fără urmări deosebite(min. 23).
Schimbat la pauză cu Diomandé, firește că aparatul cu Raze Pix l-a luat în vârful creionului pe ivorianul mai vârstnic (30 de ani) și mai experimentat. Diferența s-a putut observa limpede, nu neapărat prin cifrele înregistrate, ci și prin pozițiile luate în teren în diferite situații, ori prin modul în care atacă adversarul. Aici se pot da ca exemple acoperirea spațiului la plecarea și rămânerea lui Țicu în terenul advers (min. 75), legat de prima afirmație făcută, și deposedările efectuate, în special aceea reușită în fața lui Corinus într-un moment ce se anunța dificil pentru poarta petrolistă (min. 85), pentru cea de- a doua.
De asemenea, apropo de fundașul târgoviștenilor care s-a dovedit un periculos … atacant – l-am numit pe Corinus – Diomandé a reușit să îl stăpânească în careul petrolist după ce Ricardo Grigore nu reușise acest lucru. Desigur, este meritoriu că Diomandé a încercat poarta în două rânduri. Prima dată a avut succes, ghiuleaua sa marcând golul egalizator, chiar dacă l-au ajutat un pic și gazonul și obrazul lui Căbuz (min. 50), iar a doua oară a reluat cu dificultate, slab, dintr-o poziție incomodă, când era sub presiunea adversarului, o reluare după „transversala” lui Irobiso (min. 66). Chiar și golul al doilea, marcat de Gicu Grozav, a pornit de la o minge capturată de Diomandé la centrul terenului, lângă linia de aut, pasa scurtă care a plecat din piciorul lui permițând dezvoltarea rapidă a acțiunii (min. 77). Cum spuneam mai sus, nu toate pot fi albe. Dacă ar fi să îi reproșăm ceva lui Diomandé, nu ar putea lipsi faultul pe care l-a făcut – un atac din spate – la colțul careului mare petrolist, în lateral stânga (min. 67). Din fericire, lovitura liberă de la 20 de metri a fost trimisă departe de poartă de către Popa.
Faptele de pe teren ale celor doi petroliști puse pe câte un taler al balanței experienței atârnă mai greu de o parte. Chiar dacă unele cifre din tabel sugerează un posibil echilibru între cei doi petroliști, bătaia mai grea este de partea talerului pe care se află realizările lui Diomandé, cel care se arată un câștig pentru Petrolul. Dar, evoluția sârbului din meciul contra Chindiei nu trebuie să aducă ideea renunțării la Purtić până nu se conturează o imagine clară a posibilităților lui.
