F.T.

Ieri dimineaţă, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 20 de percheziții, în județele Prahova și Ilfov, precum şi în Bucureşti, la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă.
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii poliţiei prahovene explică motivul descinderilor astfel: “În fapt, în perioada decembrie 2022 – mai 2023, persoanele bănuite ar fi introdus în țară, prin sustragere de la controlul vamal, bunuri ce trebuie plasate sub un regim vamal (țigarete, bijuterii, parfumuri, articole de îmbrăcăminte), având ca țară de origine Turcia.
Bunurile în cauză ar fi fost comercializate ulterior, pe teritoriul țării, către diferite persoane». 25 de persoane urmau să fie conduse, ieri, cu mandat, la sediul IPJ Prahova, pentru a fi audiate. Suportul de specialitate al descinderilor a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, la activităţi participând şi angajaţi ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ai IPJ Ilfov, precum şi jandarmi ai Grupării Mobile «Matei Basarab» Ploiești.